Corvinul, cu manșeta ridicată: rabona, presing și un lider care nu-și cere scuze

Corvinul a tratat începutul ca un lider adevărat, bloc în jumătatea adversă, presing agresiv, ritm impus. Minutele 1–20 au fost despre răbdare și disciplină, nu despre panică. Când s-a simțit fibrilația tribunei — „hai, golul!” — Florin Maxim a gesticulat calm, capul sus, planul rămâne plan.

Dumbrăvița? Linie joasă, bloc compact, repere simple, închide centrul, împinge pe margini, rupe elanul. Nu „antijoc”, ci o versiune ultra-prudentă a fotbalului de supraviețuire. Funcționează atâta timp cât ține 0–0.

N-a mai ținut din minutul 40, când Neacșa a scos din joben o centrare în rabona, iar Cărăruș a transformat-o în gol cu o lovitură de cap impecabilă, 1–0. Execuție de highlights, dar construită pe un principiu banal, atacă primul spațiu, lovește mingea în urcare.

Pauza a venit cu 2–0. În prelungirile primei reprize (minutul 45+), Buziuc a mușcat dintr-o ieșire greșită a fundașilor bănățeni, a recuperat sus, iar Filip Ilie a finalizat simplu. Nu e doar gol, e un manifest pentru presingul cerut de Maxim, recuperează aproape de poartă, reduce numărul de pase până la șut.

Repriza a doua a început cu paradoxul clasic al unui lider în control, din nimic, o scânteie adversă. Minutul 50, Gondiu i-a luat fața lui Ilie și a pus fruntea pe o centrare excelentă a lui Șofran, 2–1. Exact genul de gol pe care Corvinul îl primește prea ușor când se relaxează o jumătate de secundă, iar asta s-a văzut la Satu Mare, s-a văzut și aici.

Răspunsul a fost de manual. Minutul 61, „lusitanii” Corvinului, împreună cu Buziuc, dictează ritmul: un-doi Albino–Buziuc pe dreapta, pasă la 16 metri, iar Sérgio Ribeiro alege colțul lung cu sânge rece, 3–1. Fază desenată, nu improvizată.

De aici până la final, aceeași temă: Hunedoara a controlat fără ostentație, a combinat, a produs ocazii, dar s-a lovit recurent de zidul din fața careului. Dumbrăvița a rămas în planul inițial, modestă în exprimare ofensivă, conștientă de limitele ei.

Notele de subsol care contează:

• Mario Bratu a revenit după o lună și jumătate de absență — știre bună și pentru bancă, și pentru fantezie între linii.

• Hayatu a intrat cu poftă: hărțuire constantă, sprinturi în spatele liniei — mic detaliu, mare efect asupra ritmului final.

• Suporterii așteaptă revederea cu Ștefan Lică, accidentat grav în prima etapă, la Târgu Mureș — liderii adevărați se văd și prin calmul din spate.

Scorul spune povestea corectă: un 3–1 „de lider”, fără artificii inutile. Corvinul marchează frumos, combină inteligent, dar are de lustruit reflexul defensiv la fazele aparent inofensive.

Epilog pragmatic, cu o doză de ironie sănătoasă: în jur de 2.000 de spectatori într-o după-amiază perfectă de fotbal. Când prima clasată adună doar atât, discuția despre un stadion de 10-15 sau chiar 20.000 de locuri cum voiau unii, pare mai mult un exercițiu de arhitectură decât de logică. Mai bine unul cochet, plin și zgomotos de cca 5–6.000 de locuri, ocupate peste jumătate — decât goluri în tribune și ecou în difuzoare. Corvinul a făcut partea lui pe teren; restul ține de măsura corectă, în jurul terenului.