FCSB a ieșit vie din furtuna de la Ovidiu: Farul a aprins marea, dar campioana a avut focul mai mare

La Ovidiu a fost un meci de parcă-l scrisese marea cu mâna ei sărată, cu valuri repezi, cu amețeli, cu greșeli mari și cu o răsturnare de soartă care i-a lăsat pe unii privind în gol, iar pe alții plecând cu pieptul umflat de izbândă. FCSB s-a impus cu 3-2 pe terenul Farului, după ce a fost condusă la pauză, într-o partidă în care logica s-a clătinat de câteva ori, dar în care diferența de putere, de reacție și de claritate s-a văzut, până la urmă, limpede. Farul a deschis scorul prin Radaslavescu, FCSB a întors prin Joao Paulo, Cisotti și Tănase, iar Alibec a mai aprins o dată seara după o nouă eroare a lui Târnovanu.

Pentru Flavius Stoican, debutul pe banca Farului a venit în cea mai incomodă lumină posibilă, în fața unei echipe care, chiar rătăcită prin subsolul unui play-out de neconceput pentru numele ei, păstrează încă reflexele și colții unei formații obișnuite să apese adversarul când simte sânge. FCSB a început mai hotărâtă, cu posesie, cu inițiativă și cu senzația că vrea să închidă repede povestea. Olaru a amenințat devreme, Miculescu a forțat și el, iar semnele păreau toate roș-albastre. Numai că meciul a luat o cotitură neașteptată după accidentarea lui Miculescu, iar ritmul campioanei s-a înmuiat exact cât să-i dea Farului curajul pe care nu-l avusese în debut.

Apoi a venit clipa aceea stranie, din acelea pe care fotbalul le scoate din joben fără avertisment. În minutul 43, pe o fază care nu vestea nimic rău pentru oaspeți, Târnovanu a ieșit șovăitor și rău, mingea l-a lovit pe Radaslavescu și s-a dus în poartă. Farul, care până atunci păruse mai degrabă o corabie fără busolă decât o echipă în stare să rănească serios, s-a trezit în avantaj aproape din senin. La pauză, nu doar tabela era în favoarea gazdelor, ci și acel freamăt al stadionului care îi face pe oameni să creadă că poate, cine știe, seara le aparține.

Numai că repriza a doua a schimbat aerul meciului ca o vijelie venită din larg. FCSB a ieșit de la vestiare cu pasul mai apăsat, cu privirea mai limpede și cu acea nerăbdare a echipelor care știu că au greșit doar prin neatenție, nu prin neputință. Egalarea lui Joao Paulo, o execuție frumoasă de la distanță, a fost scânteia. Din clipa aceea, Farul a început să se clatine din temelii. Cisotti a marcat pentru 2-1, dintr-o fază cursivă, curată, aproape insolent de simplă, iar apoi Tănase a dus scorul la 3-1, strecurându-se prin defensiva dobrogeană cu lejeritatea unui om care știe prea bine unde doare cel mai tare. În doar câteva minute, meciul s-a răsturnat complet, iar Ovidiul a trecut de la speranță la neliniște.

Și totuși, seara nu era dispusă să se așeze cuminți în litera normală a unui rezultat clar. Târnovanu, deja marcat de prima gafă, a mai greșit o dată și i-a permis lui Alibec să reducă din diferență în minutul 73. A fost încă o fisură într-un meci care, pentru portar, va rămâne cu siguranță greu de uitat. Dar acesta a fost și paradoxul partidei: deși a primit două goluri născute din erori mari, FCSB nu a pierdut controlul total al jocului și nici nu a părut, per ansamblu, echipa mai slabă. Dimpotrivă, în ciuda hibelor și a unui final tensionat, formația bucureșteană a avut mai multă substanță, mai multă prezență și mai multă forță de a dicta cursul serii.

Farul, în schimb, a lăsat din nou impresia unei echipe care trăiește mai mult din accidentele jocului decât din stăpânirea lui. A avut două daruri mari primite din poarta adversă, dar între ele și dincolo de ele a suferit. Nu i-au lipsit bunele intenții, nici zbuciumul, nici dorința de a ține pasul. I-au lipsit însă ordinea, limpezimea și acea ținută interioară care face o echipă să nu se destrame imediat ce adversarul ridică tonul. Debutul lui Stoican a avut, astfel, gustul amar al unui adevăr greu: cu sufletul poți aprinde tribuna, dar fără structură și fără răspunsuri limpezi, nu poți ține piept prea mult unei echipe mai puternice.

Pentru FCSB, victoria are greutate nu doar prin puncte, ci și prin felul în care a fost smulsă dintr-un decor înșelător. A fost un succes obținut într-un meci dezordonat, capricios și uneori aproape neverosimil, dar și un semn că această echipă, chiar și în conjuncturi confuze, are jucători care pot răsuci povestea în favoarea ei. Pentru Farul, înfrângerea apasă mai tare decât o arată scorul: fiindcă a avut meciul în palmă fără să-l aibă cu adevărat niciodată. Iar în astfel de seri, fotbalul e crud tocmai pentru că nu iartă nicio clipă de ceață.

Pe malul mării, unde altădată se visau titluri și nopți de glorie, a fost de data aceasta o poveste de play-out spusă pe ton mare, cu gafe, cu izbucniri și cu o campioană care a știut să nu moară atunci când meciul îi cerea sânge rece. Farul a avut valul, FCSB a avut cârma. Și, într-un final cu gust de sare și fier, tocmai asta a făcut diferența.