Înainte să ne apucăm de minunata noastră competiție internă, unde după șase etape unii se gândesc deja la titlu, alții la play-off, iar câțiva probabil verifică regulamentul să vadă dacă se poate începe sezonul din nou, multă baftă Universității Craiova în Europa!
Oltenii sunt singurii rămași să reprezinte România în cupele europene. Așa că, măcar pentru o seară, rivalitățile pot fi puse frumos în sertar.
Hai, Craiova!
Restul echipelor românești au acum avantajul incontestabil că se pot concentra sută la sută pe campionat. Europa nu le mai poate distrage atenția sub nicio formă. De vineri însă revenim la problemele noastre. Și începe etapa a 7-a.
VINERI, 18:00 | VOLUNTARI – OȚELUL
Începem prudent. Cafeaua fotbalistică se servește fără zahăr
Etapa se deschide la Voluntari. Gazdele vin după 1-3 cu Universitatea Craiova, Oțelul după 1-0 cu FC Argeș, așa că gălățenii ajung ceva mai bine dispuși. Nu pare afișul care să provoace ambuteiaje pe autostradă, dar nici nu trebuie subestimat. Voluntari are nevoie de puncte, Oțelul știe să transforme un meci într-o negociere de 90 de minute, iar dacă se marchează repede s-ar putea chiar să avem spectacol. Dacă nu, avem timp. Etapa abia începe și organismul trebuie obișnuit treptat cu SuperLiga.
VINERI, 21:00 | U CLUJ – PETROLUL
După două mahmureli fotbalistice, cine găsește primul zeama de varză?
„U” Cluj vine după 1-2 cu Dinamo, Petrolul după 0-2 cu Rapid.
Pe românește, ambele au avut un weekend dintre acelea după care luni dimineața te trezești, te uiți la rezultat și primul instinct este să întrebi: „Avem zeamă de varză prin frigider?”
Pentru că și în fotbal există mahmureală. Clujenii au nevoie să scape de durerea de cap lăsată de înfrângerea cu Dinamo, iar Petrolul încearcă să-și revină după derby-ul pierdut cu Rapid.
„U” se întoarce acasă, unde lucrurile au arătat mai bine, în timp ce ploieștenii au nevoie de reacție și, eventual, de ceva care să le readucă pofta de viață ofensivă. Pe hârtie, avem premise pentru un meci deschis. În practică, fiind campionatul României, este posibil ca după 70 de minute să descoperim că 0-0 este, de fapt, foarte bun pentru ficat, moral și clasament.
SÂMBĂTĂ, 16:00 | CSIKSZEREDA – CFR CLUJ
CFR a bătut FCSB. Acum trebuie să demonstreze că n-a fost doar entuziasmul revederii
CFR vine după importantul 1-0 cu FCSB, rezultat care a mai deschis puțin geamurile în Gruia și a lăsat ceva aer proaspăt într-un club care avea nevoie disperată de el. Csikszereda vine după 0-1 la Botoșani și are propriile probleme. CFR pornește favorită, firește. Numai că SuperLiga are o relație foarte complicată cu logica. Aici poți bate fosta campioană duminică, iar sâmbăta următoare să petreci 90 de minute încercând să înțelegi de ce mingea refuză să intre în poartă la Miercurea Ciuc. Tocmai de aceea ne uităm.
SÂMBĂTĂ, 18:30 | FC ARGEȘ – SEPSI
Meciul pe lângă care treci repede. Ceea ce în SuperLiga este întotdeauna periculos
FC Argeș se află deja la al doilea sezon consecutiv în SuperLiga și începe această stagiune suficient de bine încât nimeni să nu mai poată vorbi despre surpriza unei nou-promovate. Are deja trei victorii și pare o echipă care știe tot mai exact ce vrea de la campionat.
Sepsi vine după 1-1 cu Farul și caută la rândul ei continuitate. Nu avem nevoie să inventăm un „DERBY INCENDIAR” doar pentru că așa se face uneori. Este pur și simplu un meci important și dacă vreți să știți, exact partidele acestea aparent cuminți au obiceiul să producă nebunia. După care noi toți ne prefacem că am anticipat-o.
SÂMBĂTĂ, 21:30 | CORVINUL – DINAMO
LIDERUL VINE LA „HUNEDOARA”. CU GHILIMELE, FIINDCĂ MECIUL SE JOACĂ LA ARAD!
Aici se schimbă puțin muzica. Dinamo, liderul SuperLigii, merge la „Hunedoara”. Am pus ghilimelele cu un motiv foarte practic: Corvinul își dispută meciurile de acasă la Arad, așa că liderul merge, tehnic vorbind, la Arad ca să joace împotriva Hunedoarei. Sună puțin complicat, dar dacă ai supraviețuit regulamentelor fotbalului românesc, aceasta este partea simplă.
Pentru Corvinul poate fi cel mai dificil examen de la revenirea în prima ligă. Dinamo are trei victorii consecutive, joacă bine, are încredere și începe să arate ca o echipă care nu mai privește partea de sus a clasamentului cu binoclul.
Corvinul? A demonstrat deja că n-a revenit în SuperLiga doar pentru fotografii de grup și schimb de fanioane. A învins CFR, a trecut printr-un meci special cu UTA și începe să se comporte ca și cum locul acesta i-ar fi fost familiar dintotdeauna. Iar Dinamo și Corvinul au și o istorie interesantă împreună.
În anii ’80, relația era foarte strânsă. Mai ales pentru Dinamo
Cei care cunosc istoria fotbalului românesc își amintesc cât de apropiate au fost cele două cluburi în perioada de glorie a Corvinului. Hunedoara producea fotbaliști extraordinari. Dinamo îi admira atât de tare, încât îi lua în propria ogradă. Era dacă vreți, un soi de colaborare foarte eficientă. Corvinul forma jucători, Dinamo beneficia de ei. O afacere perfect „echitabilă”: fiecare contribuia cu ceea ce avea. Corvinul cu fotbaliștii, Dinamo cu destinația lor următoare.
Au trecut însă peste patru decenii, iar raporturile s-au schimbat. Corvinul nu mai întâmpină Dinamo ca o generoasă pepinieră de talente pentru București, ci ca adversar al liderului. De altfel, nici celebra pepinieră nu mai funcționează după rețeta de odinioară, fiindcă în fotbalul modern, răbdarea de a planta și a crește a fost înlocuită, pe alocuri, de eficiența importului. Globalizarea a ajuns și la Hunedoara.
În plus, Maxim îl are din nou la dispoziție pe Roger, brazilianul revenit în alb-albastru după aproape doi ani. Dacă va fi pregătit să joace, rămâne de văzut, dar simpla lui revenire mai pune puțin condiment într-un meci care oricum nu ducea lipsă.
Dinamo este favorită. Normal. Dar să vii lider la „Hunedoara”, chiar dacă destinația GPS spune Francisc Neuman, și să crezi că te așteaptă cineva cu papuci de casă, cafeaua și trei puncte puse frumos pe masă ar fi o idee destul de curajoasă.
Sâmbătă, 21:30. Corvinul – Dinamo.
Aici telecomanda poate rămâne liniștită și cine știe, poate de data aceasta Corvinul păstrează jucătorii buni și încearcă să-i ia lui Dinamo doar punctele. Istoria evoluează.
DUMINICĂ, 16:00 | FARUL – FC BOTOȘANI
Botoșani a descoperit victoria. Acum încearcă să vadă dacă funcționează și în deplasare
FC Botoșani vine după 1-0 cu Csikszereda, prima victorie a sezonului. Felicitări!
Obiectul acela cu trei puncte există, deci. Acum moldovenii merg la Constanța să vadă dacă experiența poate fi repetată. Farul vine după egalul cu Sepsi și are nevoie de victorie. La malul mării se anunță, așadar, o după-amiază liniștită. Ceea ce, cunoscând SuperLiga, înseamnă că ar trebui să fim pregătiți pentru absolut orice.
DUMINICĂ, 21:00 | FCSB – UTA: ORA 21:00. CINE ALTCINEVA?
Șapte etape și FCSB continuă să trăiască exclusiv în prime-time. La un moment dat nici nu mai trebuie anunțată ora. „Când joacă FCSB?” „Seara.” „La cât?” „Hai, mă…” 21:00. Evident.
FCSB este singura echipă care până în această etapă și-a disputat toate partidele la ora de maximă audiență și până la urmă, „merită” prime-time-ul. Vorba aia, te-a eliminat Auda sau ceva de genul ăsta din Europa, trebuie să existe și o compensație. Măcar în România să rămână luminile aprinse.
FCSB vine după 0-1 cu CFR și are nevoie de reacție, iar UTA vine să joace fără povara statutului de favorită. FCSB are nevoie de puncte. UTA la fel. Iar nocturna? Probabil pornește deja automat când vede autocarul roș-albaștrilor la orizont. Noi venim cu popcornul. La 21:00. Cum altfel?
LUNI | RAPID – UNIVERSITATEA CRAIOVA
FELUL PRINCIPAL VINE LA FINAL. GIULEȘTIUL ÎȘI PUNE CENTURA
Dacă Corvinul – Dinamo este marele meci de sâmbătă, atunci etapa păstrează pentru luni afișul cu cea mai mare greutate: Rapid – Universitatea Craiova.
Aici nu prea mai avem nevoie de glume. Bine, avem, dar nu prea avem nevoie.
Rapid vine după 2-0 cu Petrolul, Craiova după 3-1 cu Voluntari și, sperăm noi, după o seară europeană fericită. Giuleștiul va fi Giulești. Adică zgomot, presiune, emoție și senzația că, dacă arbitrul acordă un aut invers în minutul 4, cineva din peluză va solicita imediat VAR, CCA, UEFA, FIFA și, preventiv, o comisie parlamentară de anchetă.
Craiova are fotbal. Rapid are fotbal. Ambele au suporteri care consideră, cu argumente absolut imposibil de negociat, că echipa lor trebuie să câștige. Perfect.
Așa trebuie să arate un meci mare. Singura problemă pentru Craiova este programul european. Singura problemă pentru Rapid este că adversarul este Craiova. Iar singura noastră “problemă” este că meciul se joacă luni și trebuie să așteptăm tot weekendul.
OPT MECIURI, PATRU ZILE ȘI ACEEAȘI MINUNATĂ NEBUNIE
Etapa a 7-a are câte ceva pentru fiecare. Avem Voluntari – Oțelul pentru încălzire. Avem „U” – Petrolul două echipe care trebuie să-și trateze mahmureala precedentului weekend. Avem CFR încercând să demonstreze că victoria cu FCSB n-a fost un accident fericit. Avem FC Argeș și Sepsi într-un meci care pare liniștit exact până când începe. Avem liderul Dinamo mergând la „Hunedoara” via Arad, într-o reeditare modernă a unei relații care în anii ’80 funcționa “impecabil” – Corvinul producea, Dinamo selecta. Avem Botoșaniul care tocmai a făcut cunoștință cu victoria. Avem FCSB la ora 21:00, pentru că anumite tradiții rămân și avem Rapid – Craiova, luni, pentru desert.
Dar până atunci, încă o dată, multă baftă Universității Craiova în Europa!
Oltenii sunt singurii rămași acolo și, indiferent cu cine ținem în România, ar fi frumos să avem în continuare o echipă de urmărit și după tragerea la sorți. Pentru ceilalți există SuperLiga.
Aici suntem din nou acasă, între noi, unde putem să ne declarăm favoriți după două victorii, să intrăm în criză după două înfrângeri, să schimbăm obiectivul după un egal și să explicăm după fiecare etapă că „mai este mult până la final”.
Și nici măcar n-am ajuns la etapa a opta. Ce campionat minunat.
Pingback: VOLUNTARI – OȚELUL | Etapa începe fără artificii, dar cu puncte care încep deja să doară – Sportpulse.ro
Pingback: U CLUJ – PETROLUL | Mahmureala s-a terminat. La Cluj începe lupta pentru cine rămâne aproape de partea de sus – Sportpulse.ro
Pingback: BOTOȘANI A DESCOPERIT VICTORIA. ACUM AFLĂ DACĂ FUNCȚIONEAZĂ ȘI LA MALUL MĂRII – Sportpulse.ro