Fotbalul a trăit mereu din pasiune, rivalitate și emoție. Dar peste toate acestea trebuie să stea un lucru simplu, regula. Nu simpatiile, nu presiunile, nu contextul politic, nu cine joacă și nici cine privește din loja oficială. Decizia FIFA de a suspenda sancțiunea lui Folarin Balogun înaintea duelului dintre Statele Unite și Belgia nu este doar o hotărâre controversată. Este genul de decizie care murdărește competiția, pentru că lasă impresia toxică a unei reguli îndoite exact atunci când regulamentul trebuia aplicat drept.
Belgia nu a cerut favoruri. Nu a cerut protecție. Nu a cerut tratament special. A cerut ceva elementar, a cerut ca un cartonaș roșu să însemne același lucru pentru toată lumea. Dacă pentru unii eliminarea aduce automat suspendare, iar pentru alții apare brusc o portiță disciplinară, atunci problema nu mai este doar juridică. Este morală.
FIFA invocă un articol. Belgia indică alte articole. Dar dincolo de limbajul rece al regulamentelor rămâne întrebarea care doare: de ce acum, de ce acest jucător, de ce înaintea acestui meci?
Într-un turneu mondial, astfel de coincidențe nu sunt detalii. Sunt dinamita care aruncă în aer încrederea publicului. Iar când decizia este salutată politic, când lideri de stat intră în poveste și transformă o hotărâre disciplinară într-un moment de triumf public, FIFA avea obligația să fie de zece ori mai transparentă. În schimb, a ales să lase ceața să plutească. Iar în fotbal, ceața avantajează mereu pe cine nu vrea să fie văzut.
Nu există dovezi publice că decizia a fost luată sub influență politică. Dar există o realitate imposibil de ignorat, FIFA a oferit prea puține explicații pentru o hotărâre care lovește direct în ideea de fair-play. Iar atunci când o instituție cu trecutul FIFA cere încredere oarbă, problema nu este lipsa de respect a celor care întreabă. Problema este memoria celor care nu au uitat.
Fotbalul mondial nu poate funcționa cu reguli elastice, activate sau dezactivate în funcție de importanța pieței, de greutatea adversarului sau de sensibilitățile din tribunele puterii. O Cupă Mondială nu este un decor diplomatic. Nu este un salon de protocol. Este competiția supremă a fotbalului, iar credibilitatea ei nu poate fi negociată la masa oportunismului.
Dacă FIFA vrea să fie respectată, trebuie să respecte mai întâi propriile reguli. Dacă cere fair-play pe teren, trebuie să ofere fair-play în birouri. Altfel, tot discursul despre integritate devine doar o reclamă frumos ambalată, difuzată între două decizii greu de explicat.
Balogun poate juca. Statele Unite pot merge mai departe. Belgia poate pierde sau poate câștiga. Dar rana rămâne.
Pentru că atunci când regulamentul devine opțional, nu câștigă fotbalul. Câștigă suspiciunea, iar suspiciunea, odată intrată pe teren, este mult mai greu de eliminat decât orice jucător.
