Șaptesprezece ani de așteptare, un stadion care a împins fiecare atac spre poarta adversă și un campion continental care a părut, pentru o seară, mai preocupat să supraviețuiască decât să domine. Estudiantes și Flamengo au încheiat la egalitate, 0-0, prima manșă a semifinalelor Copa Libertadores. Dar tabela spune prea puțin despre ce s-a întâmplat la La Plata.
În America de Sud, există nopți în care un stadion devine mai mult decât locul unui meci. Devine memoria unui club, nerăbdarea unui oraș și speranța unei generații care vrea să scrie propria pagină de istorie.
Miercuri spre joi, stadionul Jorge Luis Hirschi a trăit una dintre acele nopți. După 17 ani de absență din semifinalele internaționale, Estudiantes a revenit în fața propriilor suporteri cu o misiune care părea să sfideze diferențele de valoare și prestigiu: să îngenuncheze Flamengo, deținătoarea trofeului Copa Libertadores. N-a reușit să câștige. Dar a reușit ceva ce nu se poate măsura în goluri: să transforme una dintre cele mai puternice echipe ale continentului într-un adversar preocupat, înainte de toate, să nu piardă.
Un campion care a uitat să fie campion
Flamengo a venit în Argentina cu nume grele, cu experiența marilor confruntări și cu statutul de favorită. Numai că fotbalul nu respectă întotdeauna ierarhiile construite din trofee și milioane. Echipa lui Alexander Medina a înțeles repede că brazilienii pot fi împinși înapoi, presați și obligați să joace într-un ritm care nu le convine.
Estudiantes a avut inițiativa, a câștigat dueluri și a găsit spații în apropierea careului advers. Baltasar Rodríguez, Tiago Palacios și Guido Carrillo au încercat să deschidă drumul spre gol, însă în poarta lui Flamengo s-a aflat un argentinian care cunoaște foarte bine asemenea atmosfere: Agustín Rossi.
Fostul portar al lui Boca Juniors a răspuns de fiecare dată când a fost solicitat, devenind unul dintre oamenii decisivi ai serii. În cealaltă poartă, Fernando Muslera a avut parte de o noapte surprinzător de liniștită. Flamengo, echipa obișnuită să dicteze ritmul și să își impună superioritatea tehnică, a produs prea puțin pentru pretențiile unui campion continental.
Lucas Paquetá a încercat să dea direcție jocului brazilian, iar Samuel Lino și Alex Sandro au căutat soluții pe flancul stâng. Dar organizarea argentinienilor a tăiat de multe ori legăturile dintre mijloc și atac.
La Plata a simțit că poate răsturna ierarhia
După pauză, Estudiantes a devenit și mai insistentă. Eros Mancuso a avut curajul să urce și să își asume finalizarea, Santiago Núñez a amenințat în repetate rânduri poarta brazilienilor, iar fiecare apropiere de careul lui Rossi ridica tribunele în picioare. Nu era un asediu lipsit de direcție. Era expresia unei echipe care simțea că adversarul poate fi învins și că o asemenea ocazie nu trebuie lăsată să treacă.
Tensiunea a crescut și după un duel în care Lucas Paquetá l-a îndepărtat dur pe Ezequiel Piovi. Suporterii și jucătorii gazdelor au cerut eliminarea brazilianului, dar arbitrul paraguayan Juan Gabriel Benítez s-a limitat la cartonașul galben. Estudiantes a continuat să caute golul, iar Alex Sandro a intervenit decisiv pentru a devia o execuție periculoasă a lui Núñez. Flamengo a rezistat. Nu printr-o demonstrație de forță, ci prin experiență, disciplină și capacitatea de a suporta momentele în care jocul nu îi aparține.
Un 0-0 care lasă două sentimente diferite
La final, cele două echipe au privit aceeași tabelă, dar au plecat cu impresii opuse. Pentru Estudiantes, egalul are gustul unei victorii ratate. Formația lui Medina a fost mai curajoasă, mai prezentă în joc și mai aproape de gol, fără să găsească însă execuția care să transforme superioritatea într-un avantaj concret.
Pentru Flamengo, rezultatul este o veste bună. Campioana en titre a trecut fără înfrângere peste o deplasare dificilă și va decide calificarea pe Maracanã, în fața propriilor suporteri. Dar returul nu începe de la certitudinea că brazilienii sunt superiori. Începe de la dovada că pot fi incomodați, dominați și împinși spre propriul careu.
Estudiantes a pierdut ocazia de a pleca la Rio de Janeiro cu un avantaj. În schimb, a câștigat convingerea că poate lupta de la egal la egal cu una dintre marile puteri ale continentului.
La Plata nu a avut golul pe care îl aștepta. A avut însă o echipă care a refuzat să se teamă de campioană. Iar în Copa Libertadores, uneori, curajul este începutul unei povești pe care nimeni nu o anticipase.
