Fotbalul italian a ajuns într-un punct rar și dureros, este la un pas de un sezon de Champions League fără niciun reprezentant în optimile competiției. După ce Inter, finalista ediției trecute a fost eliminată surprinzător de Bodø/Glimt, totul atârnă acum de două retururi în care Juventus și Atalanta trebuie să întoarcă rezultate grele ca să păstreze vie o tradiție veche de aproape patru decenii.
Din 2003/04, de când „optimea” a revenit ca format fix, Italia a avut mereu cel puțin o echipă în ultimele 16, iar dacă ne uităm și mai în urmă, cel mai des invocat reper este 1987/88, când Napoli a fost eliminată devreme din Cupa Campionilor. În 2026, seria aceasta se clatină.
Inter, lovită în plin: San Siro a tăcut, Bodø/Glimt a scris istorie
Inter a pierdut 2-1 acasă cu norvegienii, după 3-1 în tur, iar agregatul 2-5 a fost un verdict fără echivoc. Bodø/Glimt a marcat prin Jens Petter Hauge și Håkon Evjen, apoi a rezistat presiunii, în timp ce golul lui Alessandro Bastoni a venit prea târziu. Pentru Inter, eliminarea e cu atât mai șocantă cu cât vorbim de o echipă care a jucat finala sezonului trecut și care, intern, domină campionatul.
Mai mult, Bodø/Glimt a devenit prima echipă norvegiană care câștigă o dublă eliminatorie în Champions League, iar Inter a bifat un tip de eșec rar, o eliminare în fața unei formații din afara „top 5” campionate europene.
Juventus și Atalanta, în misiuni aproape imposibile
În acest tablou, Italia rămâne cu două „lămpi aprinse”, dar ambele pâlpâie serios:
• Juventus vine după un tur catastrofal la Istanbul: Galatasaray – Juventus 5-2. Ca să întoarcă dublă manșă fără prelungiri, are nevoie de o victorie la trei goluri. Orice gol primit poate transforma seara într-un maraton fără speranță.
• Atalanta pleacă de la 0-2 cu Borussia Dortmund și are nevoie de o seară perfectă la Bergamo, într-un context în care germanii sunt suficient de maturi încât să joace inteligent un avantaj.
De ce doare atât? Nu e doar un sezon, e o oglindă
În spatele acestui posibil „zero în optimi” se simte mai mult decât o întâmplare. Italia a avut succese recente în Europa (în alte competiții), dar Champions League a rămas un teritoriu în care, din 2010 încoace, trofeul nu s-a mai întors în Serie A. Iar acum, când Inter cade într-o dublă în care intensitatea și viteza adversarului au fost superioare, discuția se mută inevitabil de la „accident” la „simptom”.
Bodø/Glimt, Club Brugge sau alte proiecte similare au demonstrat în ultimii ani că scoutingul, dinamica și intensitatea pot compensa diferențe mari de buget. În fața unor astfel de echipe, fotbalul italian nu mai poate miza doar pe reputație.
Italia are încă două meciuri ca să-și salveze onoarea în competiția supremă. Dar chiar dacă Juventus sau Atalanta vor reuși un miracol, semnalul de alarmă a fost deja tras, iar în Champions League, nu mai ajunge să fii „mare” în nume, ci trebuie să fii mare în ritm, în intensitate și în modernitatea proiectului. Iar altfel, istoria chiar și la San Siro, nu ține loc de rezultat.
