„Mulțumim, Inter și Barcelona!” – Semifinala pe care nimeni n-a vrut s-o vadă sfârșită

Într-o lume tot mai grăbită, în care magia fotbalului pare să se stingă sub lumina reflectorilor reci ai tehnologiei, două echipe au reaprins focul vechiului spectacol: Inter Milano și FC Barcelona.

A fost o dublă de povestit nepoților, un roman de 210 minute scris cu sânge, nervi și geniu. Și mai ales – cu goluri. Multe goluri.

După 3-3 în tur, la capătul unei reveniri dramatice a catalanilor, returul de pe San Siro s-a transformat într-un tablou de muzeu: Inter a condus cu 2-0 la pauză, Barca a întors la 3-2, dar bătrânul Acerbi – da, el! – a trimis partida în prelungiri, unde Frattesi, jolly-jokerul perfect, a marcat pentru 4-3 și un 7-6 total ce va rămâne în istorie.

Alan Shearer, prezent în tribune pentru Amazon Prime, a rostit cuvintele pe care le simțea o lume întreagă:

„Mulțumim, Inter! Mulțumim, Barcelona! A fost o plăcere să fim martorii acestei nebunii fotbalistice!”

„Un meci pentru eternitate”

Inter – echipa organizată, disciplinată, tăcută – a primit mai multe goluri în dubla cu Barcelona decât în toate cele 12 partide precedente din Champions League. Sommer, portarul elvețian al nerazzurrilor, s-a trezit bombardat: 22 de șuturi, 10 cadrate, 3 goluri. Dar a rezistat.

Pentru că Inter a refuzat să moară.

În prelungiri, când timpul și spațiul își pierduseră sensul, Frattesi a scăpat în careu ca o săgeată din alte vremuri și a scris finalul unei epopei. „Nu știu ce s-a întâmplat!”, a spus el după meci, cu ochii mari ca un copil. „Am strigat atât de tare încât amețisem.”

Răzbunarea fotbalului italian

Au trecut 15 ani de la noaptea când Mourinho ridica trofeul pe cerul Madridului. Italia nu a mai cunoscut gloria supremă de atunci. Dar poate că lucrurile se vor schimba pe 31 mai, la München, unde Inter are din nou biletul spre vis.

„Am jucat patru meciuri uriașe împotriva a două echipe monstru: Bayern și Barcelona. Ce au făcut băieții mei este extraordinar,” a declarat Simone Inzaghi, un antrenor care nu țipă, dar construiește caractere.

Dumfries, motorul de pe flancuri, a încheiat dubla cu două goluri și trei assisturi. Un meci, un război, o epopee.

„După meciul din München, credeam că nu voi mai trăi asemenea emoții. Dar asta e frumusețea fotbalului,” a spus Frattesi, cu vocea tremurândă.

„Sunt genul de jucător care crede primul… și renunță ultimul.”