Fotbal International
Palmer decide, norocul ajută: Chelsea merge în semifinalele Mondialului Cluburilor după ce a supraviețuit magiei lui Estevão
Chelsea a transpirat mai mult decât se aștepta, dar a trecut de Palmeiras cu 2-1 și s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor, într-un meci în care Cole Palmer a fost din nou decisiv, iar un autogol norocos a făcut diferența pe final. Magia puștiului Estevão – viitor jucător al londonezilor – a dat fiori echipei lui Enzo Maresca, dar englezii au reușit să se impună în cele din urmă.
Startul a fost promițător pentru Chelsea. Cole Palmer a deschis scorul în minutul 16 cu o execuție de clasă: s-a desprins elegant de marcaj, și-a creat spațiu și a finalizat calm. Dar Palmeiras nu s-a speriat. Aflat pe partea dreaptă, Estevão a fost o amenințare constantă, arătând exact de ce a fost dorit de Chelsea. A fost aproape de o pasă decisivă în prima repriză, când Vanderlan a trimis cu capul direct în brațele lui Robert Sanchez.
Momentul de magie a venit în minutul 53. Puștiul-minune de 18 ani a trecut cu ușurință de adversarul direct și a șutat năprasnic, mingea izbind bara transversală înainte de a intra în poartă. O reușită care a stârnit ropote de aplauze, chiar și din partea suporterilor englezi.
Totuși, Palmeiras nu a reușit să reziste până la final. Cu șapte minute înainte de ultimul fluier, Chelsea a forțat pe partea stângă, iar centrarea defectuoasă a lui Malo Gusto a fost deviată nefericit de Agustin Giay în propria poartă. Un moment de ghinion pentru sud-americani, care a pus punct speranțelor lor.
După gol, echipa lui Maresca a gestionat bine avantajul și nu le-a mai oferit brazilienilor nicio șansă clară. Acum, Chelsea se pregătește de o nouă confruntare cu o formație din Brazilia – Fluminense – iar cu Palmer în formă și norocul de partea lor, “albaștrii” par să aibă toate atuurile pentru a merge mai departe.