Connect with us

Fotbal International

Pep Guardiola, emoții uriașe la despărțirea de Manchester City: „Discursul meu a fost un dezastru!”

Pep Guardiola, FOTO:IMAGO

Manchester City a confirmat oficial că Pep Guardiola va pleca în această vară. Tehnicianul spaniol a decis să nu își continue ultimul an de contract pe Etihad. Enzo Maresca este favorit să îi succeadă pe banca „cetățenilor”

Pep Guardiola a recunoscut că momentul în care și-a anunțat jucătorii de la Manchester City că va pleca de la echipă a fost unul extrem de dificil și încărcat emoțional.

Tehnicianul catalan va conduce duminică ultimul său meci pe banca lui City, împotriva celor de la Aston Villa, pe Etihad Stadium, într-o seară care se anunță plină de emoție pentru suporterii „cetățenilor”. Fanii își vor lua rămas-bun nu doar de la Guardiola, ci și de la jucători importanți precum Bernardo Silva și John Stones.

Clubul Manchester City a anunțat oficial vineri după-amiază că Pep Guardiola va pune capăt uneia dintre cele mai spectaculoase perioade din istoria clubului, alegând să nu își ducă până la capăt ultimul sezon de contract.

În paralel, englezilor li se pregătește deja viitorul. Enzo Maresca este foarte aproape să fie confirmat drept succesorul lui Guardiola, italianul fiind pregătit să revină la City după experiența avută la Chelsea. Maresca a făcut parte în trecut din staff-ul primei echipe și al academiei clubului de pe Etihad.

Pep Guardiola: „Am fost mai emoționat ca niciodată”

În ultima sa conferință de presă înaintea unui meci ca antrenor al lui Manchester City, Guardiola a fost întrebat cum și când le-a comunicat jucătorilor decizia sa. Antrenorul spaniol a dezvăluit că le-a spus oficial fotbaliștilor abia vineri dimineață, exact în ziua în care informația a devenit publică.

„Discursul a fost un dezastru! Eram atât de nervos… probabil mai emoționat ca niciodată”, a mărturisit Guardiola.

La nouă ani de la atentatul de la Manchester Arena, tehnicianul catalan a vorbit și despre legătura profundă pe care a construit-o cu orașul în timpul celor zece ani petrecuți la Manchester.

„Când trăiești aici timp de zece ani, ajungi să cunoști toate colțurile orașului, și cele bune, și cele rele.

Cris (Serra), mama copiilor mei, și fiica mea cea mică erau în Arena în momentul atacului din 2017 și au avut norocul pe care alți oameni, din păcate, nu l-au avut. În fiecare an mă gândesc enorm la acea tragedie”, a spus Guardiola.

Despărțirea de Pep Guardiola va marca finalul unei epoci legendare pentru Manchester City, perioadă în care clubul a devenit una dintre marile forțe ale fotbalului european.

Luni va avea loc și o paradă festivă prin oraș pentru a celebra succesele echipelor masculine și feminine ale clubului. Echipa masculină a cucerit în acest sezon dubla EFL Cup – FA Cup, în timp ce formația feminină a câștigat titlul în Women’s Super League.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fotbal International

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.