Connect with us

Campionatul Mondial 2026

Raphinha, confirmat oficial în lotul Braziliei pentru Mondialul 2026! Starul Barcelonei merge la a doua Cupă Mondială a carierei

Vinicius si Raphinha

Carlo Ancelotti a anunțat oficial lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial din 2026, iar printre numele importante confirmate se află și Raphinha. Extrema Barcelonei va disputa astfel al doilea Mondial al carierei, după participarea din Qatar 2022.

Brazilianul ajunge la turneul final într-un moment excelent al carierei, după un sezon solid sub comanda lui Hansi Flick la Barcelona. Chiar dacă a avut și probleme fizice pe parcursul stagiunii, Raphinha a rămas unul dintre cei mai importanți oameni din ofensiva catalanilor.

În actualul sezon, atacantul a reușit 21 de goluri și 8 pase decisive în 33 de apariții, contribuind decisiv la câștigarea titlului în La Liga și a Supercupei Spaniei.

Pentru Brazilia, presiunea este uriașă. După eliminarea dureroasă din sferturile Mondialului din 2022, contra Croației, sud-americanii pornesc acum cu ambiții și mai mari sub conducerea lui Carlo Ancelotti, tehnician care încearcă să readucă selecționata „Seleção” pe acoperișul lumii.

Brazilia va evolua în Grupa C, alături de Maroc, Scoția și Haiti, iar Raphinha este văzut drept una dintre principalele arme ofensive ale echipei.

Ancelotti a recunoscut că alegerea lotului final a fost extrem de dificilă, având în vedere nivelul ridicat al competiției din fotbalul brazilian.

„A fost foarte greu să aleg cei 26 de jucători. Concurența este incredibilă și îmi pare rău pentru cei care au rămas în afara listei”, a declarat antrenorul italian.

La Barcelona, Raphinha a trecut în ultimii ani de la statutul de transfer contestat la cel de lider ofensiv și jucător decisiv. Acum, Mondialul din 2026 îi oferă șansa perfectă de a confirme definitiv și pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Campionatul Mondial 2026

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.