Generația de aur a Croației a dus naționala până pe locul doi la Cupa Mondială din 2018 și pe locul trei la ediția din 2022. În 2026, la meciul disputat la Toronto, croații au avut parte de un sprijin impresionant din partea uneia dintre cele mai puternice comunități ale diasporei lor.
Toronto, unul dintre cele mai diverse orașe din Canada, găzduiește de mult timp una dintre cele mai numeroase și active comunități croate din afara Europei. Potrivit CP24, o parte importantă dintre cei peste 130.000 de canadieni de origine croată trăiesc în zona Greater Toronto, transformată în timp într-un adevărat centru cultural al croaților din America de Nord.
Pentru această comunitate, fotbalul nu este doar un sport, este o legătură cu trecutul, cu familia, cu limba, cu tradițiile și cu identitatea unei țări care a trecut prin război, migrație și reconstrucție.
Valurile de migrație croată spre Canada, mai ales în timpul și după destrămarea Iugoslaviei, au făcut ca zona Toronto să devină un loc în care comunitatea, limba și obiceiurile au fost reconstruite departe de casă, iar fotbalul a devenit una dintre cele mai puternice forme de continuitate culturală.
„Fotbalul croat este o forță care unește oamenii. După destrămarea Iugoslaviei și după război, a oferit speranță și inspirație. Ce a reușit această țară mică pe cea mai mare scenă a fotbalului este extraordinar”, a spus un suporter croat prezent la meciul Croația – Panama.
Sentimentul se simte în întreaga comunitate. Pentru croații din Canada, naționala este mai mult decât o echipă. Este simbolul rezistenței, al mândriei și al unui popor care a reușit să concureze cu marile forțe ale fotbalului mondial.
Actuala generație păstrează acest fir al performanței. În lotul Croației se regăsesc veterani precum Luka Modrić, Ivan Perišić și Andrej Kramarić, jucători ajunși la maturitate precum Mateo Kovačić, Mario Pašalić și Josip Stanišić, dar și tineri de mare perspectivă, precum Joško Gvardiol, Petar Sučić și Luka Vušković.
„Suntem foarte mândri de jucătorii noștri, de felul în care muncesc și de mentalitatea lor. Îl iubesc pe Modrić. Uitați-vă la vârsta lui și la ce continuă să facă. La ultima Cupă Mondială am fost pe locul trei, înainte am fost pe locul doi. Acum vrem locul unu”, a spus o altă suporteriță croată.
Această emoție explică de ce Toronto nu a fost doar un oraș-gazdă pentru Croația. Pentru diaspora croată, a fost aproape un teren propriu.
Ivan Grbešić, membru în conducerea Camerei de Comerț Canadiano-Croate, a sintetizat perfect atmosfera: „Toronto este unic pentru că nu este doar un oraș-gazdă”.
În ziua meciului, tribunele nu au spus doar povestea unei echipe naționale. Au spus povestea unor generații care au păstrat vie identitatea croată departe de Europa. Au spus povestea unor familii, a migrației, a memoriei și a mândriei.
Sub luminile stadionului, Toronto nu a mai părut doar un oraș canadian care găzduiește Cupa Mondială. Pentru câteva ore, a devenit o extensie a Croației, un loc în care diaspora și-a făcut vocea auzită și a arătat lumii cât de puternică poate fi legătura dintre fotbal, identitate și apartenență.
