Unele performanțe deschid drumuri pe care, ani mai târziu, vor veni alți campioni. Pe 29 septembrie îl sărbătorim pe Răzvan Florea, omul care în 2004 a obținut prima medalie olimpică din istoria înotului masculin românesc. Tot astăzi se împlinesc 11 ani de la dispariția lui Sorin Avram, fotbalist al României la Jocurile Olimpice din 1964, iar fotbalul mondial sărbătorește jumătatea de secol a unui atacant uriaș: Andriy Shevchenko. Trei povești diferite, unite de performanță și de urmele lăsate în sport.
Răzvan Florea, omul care a spart bariera olimpică
Pe 29 septembrie 1980, la Constanța, se năștea Răzvan Florea. Astăzi împlinește 46 de ani, iar locul său în istoria sportului românesc este unul special. Cu mult înainte ca David Popovici să transforme înotul într-unul dintre sporturile urmărite de o țară întreagă, Florea demonstrase că și un înotător român poate urca pe podiumul olimpic într-o probă masculină.
Drumul său a început devreme. La șase ani practica deja înotul de performanță, iar în adolescență au apărut recordurile și titlurile naționale. Sydney 2000 a fost prima mare confirmare, iar la numai 19 ani, Florea ajungea în finala olimpică de 200 metri spate și termina pe locul 6. Patru ani mai târziu avea să vină momentul care i-a fixat definitiv numele în istorie.
Înaintea Jocurilor de la Atena, românul cucerise argintul european la 200 metri spate. Pe 19 august 2004, în finala olimpică, a înotat alături de cei mai buni specialiști ai lumii și a atins peretele în 1:57,56. Locul trei. Bronz olimpic. Prima medalie olimpică din istoria înotului masculin românesc.
Au urmat și Jocurile de la Beijing 2008, unde a ajuns din nou în finala probei sale favorite și a terminat pe locul 7. Trei ediții olimpice, trei finale la 200 metri spate și o medalie care a rămas timp de două decenii singura obținută de un înotător român la masculin la Jocurile Olimpice, până la apariția lui David Popovici pe podium la Paris 2024. Astăzi, Răzvan Florea continuă să rămână aproape de bazin, ca antrenor și formator al unei noi generații.
Înainte de David Popovici a existat Răzvan Florea. Iar înainte ca România să redescopere bucuria unei medalii olimpice masculine la înot, un constănțean demonstrase deja că acel podium poate fi atins.
11 ani fără Sorin Avram, fotbalistul unei Românii olimpice
Ziua de 29 septembrie păstrează și o amintire. În 29 septembrie 2015, la 72 de ani, se stingea Sorin Avram, fost atacant al echipei naționale și unul dintre fotbaliștii României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 1964. Astăzi se împlinesc 11 ani de la dispariția sa. Născut la Bacău, Avram a evoluat pentru Steaua București în cea mai importantă perioadă a carierei sale. A devenit campion al României în 1968 și a câștigat de două ori Cupa României, în 1966 și 1967. Dar există un reper care îi oferă poveștii sale o semnificație aparte.
La Tokyo 1964, România a încheiat turneul olimpic de fotbal pe locul 5. Sorin Avram făcea parte din acea echipă, într-o perioadă în care tricoul tricolor ajungea până aproape de lupta pentru medalii olimpice. Astăzi, numele său ne amintește și de o bucată de istorie a fotbalului românesc care riscă să fie acoperită de timp.
Andriy Shevchenko, 50 de ani. Un Balon de Aur și un număr 7 pe care San Siro nu l-a uitat
Iar dacă trecem granița României, 29 septembrie 1976 este data nașterii unuia dintre marii atacanți ai fotbalului european. Andriy Shevchenko împlinește 50 de ani.
De la Dynamo Kiev și școala lui Valeriy Lobanovskyi până la serile europene de pe San Siro, „Sheva” a devenit unul dintre atacanții emblematici ai generației sale. Cu AC Milan a câștigat Champions League în 2003, transformând chiar penalty-ul decisiv al finalei cu Juventus. Un an mai târziu a cucerit Balonul de Aur, după un sezon în care contribuise decisiv la titlul câștigat de Milan în Serie A. Pentru Ucraina a înscris 48 de goluri în 111 selecții și și-a condus țara până în sferturile Cupei Mondiale din 2006.
Shevchenko nu a fost doar un marcator. A fost combinația rară dintre viteză, tehnică, inteligență și instinctul atacantului care părea să știe unde va ajunge mingea înaintea fundașilor.
La 50 de ani, numele său rămâne legat inevitabil de tricoul rossonero cu numărul 7 și de o perioadă în care Milan domina Europa.
Pe 29 septembrie, sportul ne oferă astfel trei povești și trei forme diferite de moștenire. Răzvan Florea a deschis o ușă prin care înotul masculin românesc avea să treacă din nou două decenii mai târziu. Sorin Avram ne amintește de o generație în care România visa la medalii olimpice chiar și în fotbal. Iar Andriy Shevchenko rămâne imaginea atacantului care a plecat din Ucraina și a ajuns pe acoperișul fotbalului european.
La mulți ani, Răzvan Florea! La mulți ani, Andriy Shevchenko!
Mai puțină bârfă. Mai puțin zgomot. Mai multe povești despre sport. Pentru că, până la urmă, acolo este pulsul lui adevărat.
