Budapesta, venim! CSM București a zdrobit blestemul Esbjerg și revine după 8 ani în Final 4-ul Ligii Campionilor

CSM București a transformat Sala Polivalentă într-o inimă uriașă și a scris una dintre cele mai frumoase pagini recente ale handbalului românesc. După opt ani de așteptare, frustrări, sferturi de finală pierdute și seri în care Budapesta părea mereu prea departe, „tigroaicele” au revenit în Final 4-ul Ligii Campionilor, după o victorie magnifică în fața danezelor de la Team Esbjerg, 37-27.

A fost mai mult decât o calificare. A fost o descătușare. CSM plecase din Danemarca după un 25-26 dureros, într-un duel în care Esbjerg își apărase încă o dată terenul propriu și prelungise sentimentul că devenise o piedică aproape obsesivă pentru campioana României. EHF nota înaintea returului că rivalitatea CSM – Esbjerg ajunsese deja un episod repetat al sferturilor europene, cu danezele capabile să blocheze de mai multe ori drumul spre Final 4.  Dar duminică, la București, istoria nu s-a mai repetat. S-a rescris.

CSM a început ca o echipă care nu venise să calculeze, ci să cucerească. Apărarea a mușcat din fiecare atac danez, tranziția a avut curaj, iar atacul a curs cu o limpezime rară. Omoregie a dirijat, Pintea a lovit din zona semicercului, Friis și Ostergaard au împins ritmul, iar fiecare reușită a ridicat sala încă un nivel și peste toate a fost Evelina Eriksson.

Portarul suedez a fost fabuloasă. Jucătoarea meciului, omul care a schimbat temperatura partidei, zidul care a făcut ca marile speranțe ale lui Esbjerg să se lovească repetat de aceeași realitate, în poarta CSM-ului era o seară de neuitat. Eriksson avea deja un sezon european solid, cu 99 de parade și 32% eficiență înaintea acestui duel, conform profilului EHF, dar returul cu Esbjerg a fost una dintre acele prestații care nu se măsoară doar în cifre. Se măsoară în respirații tăiate, în mingi scoase imposibil, în energia transmisă unei echipe întregi.  

CSM a condus, a rezistat și apoi a rupt meciul. De la +4 la +6, apoi la +9, până când finalul nu a mai fost despre emoția calificării, ci despre dimensiunea triumfului. Esbjerg, echipă mare, respectabilă, obișnuită cu aerul tare al Ligii Campionilor, a fost împinsă pas cu pas spre neputință de o formație românească aflată într-o zi de grație.

Aceasta este frumusețea sportului. În 60 de minute poate spune despre o țară mai mult decât o fac ani întregi de discursuri oficiale. Sportul rămâne cel mai bun ambasador, sincer, direct, emoțional, imposibil de cosmetizat. Iar când vezi o sală întreagă ridicată în picioare pentru niște fete care duc Bucureștiul între cele mai bune patru echipe ale Europei, întrebarea vine firesc, chiar dacă o punem cu delicatețe: oare domnii politicieni când vor înțelege că performanța nu crește din promisiuni, ci din infrastructură?

Probabil când se va inaugura, cu panglică, primul discurs capabil să apere o minge de la 7 metri.

Până atunci, fetele acestea fac ce știu mai bine, muncesc, suferă, câștigă și duc România acolo unde îi este locul. În vitrina mare a Europei.

După 2016, 2017 și 2018, CSM București se întoarce în Final 4. Györ și Metz sunt deja calificate, iar Budapesta va primi din nou o echipă românească în elita handbalului european, iar această calificare nu este doar a CSM-ului. Este a unei săli, a unui oraș, a unui sport care încă respiră frumos în România și a unor fete care au demonstrat, încă o dată, că atunci când talentul se întâlnește cu ambiția, chiar și blestemele pot fi învinse.

Budapesta, venim.