Uneori, sportul nu este despre cine a câștigat aseară. Nici despre transferul zilei, declarația care a făcut zgomot sau meciul care începe peste câteva ore. Uneori este bine să ne oprim puțin și să ne amintim de oamenii care au alergat, au căzut, s-au ridicat și au continuat. Pe 18 septembrie spunem „La mulți ani!” Danielei Cîrlan, o atletă care a ajuns de două ori la Jocurile Olimpice, la 12 ani distanță și în două probe diferite. Și ne amintim de Florin Marin. A trecut un an de când omul care și-a petrecut aproape întreaga viață lângă un teren de fotbal nu mai este printre noi.

Daniela Cîrlan. Uneori trebuie să ai curajul să o iei de la capăt

Daniela Cîrlan împlinește astăzi 46 de ani. S-a născut la Sibiu, pe 18 septembrie 1980, și a intrat în atletism când avea doar 12 ani. La început a fost marșul. Mii și mii de kilometri de antrenament pentru acele zile în care o țară întreagă vede doar timpul de pe tabelă. În 1999 devenea vicecampioană europeană de juniori la 5.000 de metri marș. Au urmat competiții internaționale, Campionatele Mondiale și, în 2004, momentul la care visează aproape orice sportiv. Jocurile Olimpice. Atena.

Daniela Cîrlan era acolo, în tricoul României, la startul probei de 20 km marș. A terminat pe locul 37. Poate că povestea putea continua liniar de aici. Dar sportul, la fel ca viața, nu merge întotdeauna în linie dreaptă. În 2005, Daniela a renunțat la marș. Și a făcut ceva ce este mult mai greu decât pare atunci când îl rezumăm într-o singură propoziție, a luat-o aproape de la capăt.

A trecut la alergările de fond. Apoi la maraton. În 2008 termina Maratonul de la Berlin pe locul 9. Au urmat trei titluri consecutive de campioană națională la maraton, în 2009, 2010 și 2011. Anii treceau însă. Iar Jocurile Olimpice de la Atena începeau să pară o amintire dintr-o altă viață. Până când, în 2015, la Cracovia, Daniela Cîrlan a oprit cronometrul după 2 ore, 43 de minute și 38 de secunde. Barem pentru Rio. După mai bine de un deceniu, era din nou sportivă olimpică.

12 ani mai târziu, din nou România pe piept

Pe 14 august 2016, Daniela Cîrlan s-a așezat din nou la startul unei probe olimpice. Avea 35 de ani. Trecuseră 12 ani de la Atena. Numai că de această dată nu mai avea în față 20 de kilometri de marș. Avea 42,195 kilometri de maraton. Cursa de la Rio nu s-a terminat așa cum și-ar fi dorit. Daniela a abandonat. În statisticile Jocurilor Olimpice, lângă numele ei apare sec: DNF. Dar sunt momente în care trei litere spun foarte puțin despre povestea unui sportiv. Pentru că până la acel DNF existaseră 12 ani.

O schimbare de disciplină. Mii de kilometri. Antrenamente despre care nu a scris nimeni. Dimineți în care probabil era mult mai simplu să rămână acasă. Și încăpățânarea de a mai purta încă o dată România pe piept la Jocurile Olimpice. Poate că aceasta este adevărata ei medalie.

La mulți ani, Daniela Cîrlan!

Și mulțumim pentru o poveste pe care sportul românesc ar merita să și-o amintească mai des.

Un an fără Florin Marin. Omul care a rămas lângă fotbal

Pe 18 septembrie 2025, fotbalul românesc pierdea unul dintre oamenii săi discreți. Florin Marin avea 72 de ani. Pentru cei mai tineri era „Florin Marin, antrenorul”. Îl văzuseră pe bancă la Dinamo, Ceahlăul, Universitatea Craiova, Petrolul, Oțelul, Poli Timișoara sau la alte echipe prin care a trecut într-o carieră incredibil de lungă. Dar înainte să fie omul de pe bancă, fusese omul din teren. Fundaș la Rapid, Steaua, FC Argeș, Gloria Buzău și Inter Sibiu.

324 de meciuri în prima divizie, potrivit datelor publicate de CSA Steaua după dispariția sa. 174 dintre ele au fost în tricoul formației din Ghencea. A stat acolo opt ani. A câștigat un campionat și o Cupă a României. Apoi, într-o zi, meciurile lui s-au terminat. Dar fotbalul nu.

A schimbat gazonul cu banca. Și a rămas acolo

Poate că acesta este lucrul care spune cel mai bine cine a fost Florin Marin. Nu a știut să stea prea departe de fotbal. După ultima partidă ca jucător a venit prima zi ca antrenor. Și apoi alta. Și încă una. Au trecut anii, generațiile s-au schimbat, stadioanele s-au modernizat, fotbalul a devenit altul. Florin Marin era tot acolo. Lângă teren. A antrenat cluburi mari și cluburi mici. A cunoscut victorii, demiteri, promovări, vestiare complicate și inevitabilele înfrângeri pe care le adună orice om care rămâne suficient de mult în această meserie.

A lucrat și pentru echipele naționale ale României, la tineret și în staff-ul primei reprezentative. Nu a fost personajul care să caute permanent lumina reflectoarelor. Dar uneori fotbalul este ținut în viață tocmai de oamenii care rămân lângă el atunci când reflectoarele se sting.

Pe 18 septembrie 2025, Florin Marin a plecat. O zi mai târziu, Federația Română de Fotbal anunța momente de reculegere înaintea partidelor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3. Pentru câteva clipe, stadioanele au tăcut. Astăzi a trecut un an.

Florin Marin – 19 mai 1953 – 18 septembrie 2025. Poate că nu trebuie spus mult mai mult. Doar atât: a intrat în fotbal ca jucător, a rămas ca antrenor și a plecat după ce îi dăduse mai bine de jumătate de secol din viață.

Daniel Bălan. Și povestea celui care s-a întors

Mai există un nume pentru ziua de astăzi. Daniel Bălan împlinește 47 de ani. Fostul fundaș al Forestei Suceava, Stelei, FC Vaslui, Omoniei Nicosia și FC Argeș are în spate o poveste pe care simpla enumerare a cluburilor nu o poate spune. În 2002 a suferit o accidentare teribilă. Au urmat operații. Recuperare. Aproximativ un an și jumătate fără fotbal. La vârsta la care un jucător vrea să prindă cele mai importante sezoane ale carierei, Daniel Bălan trebuia mai întâi să învețe din nou să aibă încredere în propriul corp.

S-a întors. Și poate că aici ar trebui să se termine povestea, pentru că uneori revenirea este trofeul. Dar au venit și trofeele adevărate. Cu Steaua a făcut parte din generația care a câștigat două campionate consecutive, în 2004/05 și 2005/06. A continuat să joace. Exact ceea ce, cu câțiva ani înainte, părea că s-ar putea să nu mai poată face.

Poate că, fără să știe vreodată unul de celălalt în felul acesta, Daniela Cîrlan, Florin Marin și Daniel Bălan ne lasă aceeași poveste pentru 18 septembrie.

Să continui. Daniela a schimbat proba și, după 12 ani, s-a întors la Jocurile Olimpice. Daniel Bălan a trecut prin operații și luni interminabile de recuperare și s-a întors pe teren. Florin Marin și-a încheiat cariera de jucător, s-a așezat pe bancă și a rămas lângă fotbal aproape până la sfârșitul vieții.

Nu sunt povești despre scandaluri. Nu sunt declarații care vor deveni virale până diseară. Probabil nu vor produce nici cele mai multe clickuri. Dar sunt sport, iar noi credem că merită povestite.

Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.