Connect with us

Formula 1

„Strategia pe anvelope l-a trădat” » Cererea lui Hamilton pentru cauciucuri noi, refuzată de Ferrari în Q2 la Baku

Lewis Hamilton Ferarri, foto: profimedia

Lewis Hamilton a pus pe seama deciziei Ferrari de a nu-l trimite pe anvelope proaspete eliminarea sa din Q2 la Marele Premiu al Azerbaidjanului 2025.

Calificările de pe circuitul stradal din Baku au fost haotice, fiind întrerupte de șase ori cu steag roșu din cauza diverselor incidente.

Spre deosebire de coechipierul Charles Leclerc, care a rulat pe un set nou de medii la finalul Q2, Hamilton a ieșit pe softuri uzate. Deși și-a îmbunătățit timpul la ultimul tur, nu a fost suficient pentru a intra în Q3.

Vorbind pentru Sky Sports după calificări, Hamilton a dezvăluit că Ferrari i-a respins solicitarea de a trece pe anvelope noi:

„Sincer, sunt foarte dezamăgit. Ieri mașina se simțea bine, dar astăzi am ales o direcție care, pe hârtie, părea cea mai potrivită. Ritmul era bun, progresam și mă simțeam în formă, nu am făcut greșeli, nu am ieșit pe vreo alee de evacuare, doar că nu aveam anvelopa potrivită.
Toți din fața mea erau pe medii și eu am pierdut un set de medii în FP2 din cauza programului de rulaj, ceea ce m-a pus în dificultate.
Da, am cerut un set nou, dar nu s-a luat decizia să le punem. Am vrut să o facem, dar mi s-a spus că încălzirea ar fi prea lungă sau ceva de genul acesta, așa că am rămas fără timp și fără combustibil, deci nu e grozav.”

HAMILTON: Eliminarea în Q2, „un mic șoc”

Până la calificări, Hamilton și Ferrari arătaseră un ritm mai bun. Septuplul campion stabilise reperul în FP2 în fața lui Leclerc. În ultimul antrenament liber, Hamilton a fost în top 4, continuând forma solidă pe tur lansat din perioada de după pauza de vară.

Hamilton a recunoscut că se aștepta „să tragă la pole”, motiv pentru care eliminarea timpurie a fost „un șoc”:

„Vom discuta intern și, cum am spus, au fost multe aspecte pozitive în acest weekend și chiar m-am simțit în priză. Sincer, am crezut că voi lupta pentru pole astăzi, așa că a fost un mic șoc. O iau ca atare și continui să încerc.”

Nici Leclerc nu a avut parte de o sesiune fericită: de patru ori poleman la Baku, monegascul a blocat roțile și a lovit zidul la Virajul 16 în Q3. El nu va pleca duminică mai sus de locul 10 pe grilă.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Formula 1

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.