Campionatul Mondial de Rally-Raid FIA (W2RC) intră în faza sa decisivă odată cu bp Ultimate Rally-Raid Portugalia, desfășurat între 22 și 28 septembrie, pe traseele din Alentejo, Ribatejo și Extremadura (Spania). Organizată de Automóvel Club de Portugal (ACP), competiția este singura etapă europeană și adună la start cei mai buni piloți și motocicliști de cross-country din lume.
Rally-raid-ul nu seamănă cu un raliu clasic: aici contează rezistența, navigația și aventura extremă. Este o cursă de anduranță pe distanțe mari, cu terenuri variate – de la deșerturi imense la drumuri stâncoase sau păduri dense. Fiecare kilometru este un test pentru om și mașină.
Din 2024, FIA și ASO au simplificat structura categoriilor, împărțind vehiculele în patru clase distincte.
Ultimate
Categoria regină. Aici intră prototipurile 4×4 din clasele T1+ și T1.1 – adevărate bestii create special pentru rally-raid. Propulsia poate fi clasică (benzină sau motorină), hibridă sau chiar electrică. Puterea atinge 360 CP, iar viteza maximă este limitată la 170 km/h din motive de siguranță.
În această clasă se regăsesc Toyota Hilux, Dacia Sandriders, Ford Raptor și Mini JCW Rally, marii favoriți la victorie. Există și subcategoria T1.2, dedicată prototipurilor 4×2.
Noutatea din 2025: toate mașinile rulează exclusiv pe carburant sustenabil (biocombustibil sau sintetic), iar normele de siguranță au fost ridicate la un nou nivel, cu celule mai rezistente și sisteme anti-incendiu avansate.
Stock
Modele 4×4 de serie, modificate conform regulamentului FIA (Anexa J). Această clasă scoate în evidență robustețea mașinilor de teren clasice, precum Mitsubishi Pajero, Toyota Land Cruiser sau Nissan Patrol. O demonstrație de fiabilitate, unde succesul se câștigă prin rezistență, nu doar prin viteză.
Challenger
Prototipuri ușoare, create special pentru competiții. Rapide, agile și spectaculoase, se apropie ca performanță de categoria Ultimate, dar au viteza maximă limitată la 135 km/h. Cele mai populare modele: Taurus T3 și Can-Am Maverick.
SSV (Side-by-Side Vehicles)
Clasa de acces în rally-raid. Vehicule compacte, pregătite pentru competiție, cu motoare turbo de 1.050 cc sau aspirate natural de până la 2.000 cc. Au restricții tehnice mai mari decât Challenger, dar asigură curse electrizante. Cele mai întâlnite: Can-Am Maverick X3, Yamaha YXZ1000R S și Polaris RZR. Viteza maximă: 125 km/h.
Categoriile Moto
- RallyGP – Elita pe două roți. Motociclete de până la 450 cc, viteză maximă limitată la 160 km/h. Accesul se face pe criterii stricte de palmares sportiv.
- Rally2 – Variante de competiție mai puțin sofisticate, dar tot cu motoare de 450 cc și limită de 160 km/h.
- Rally3 – Foarte apropiate de modelele de serie, până la 450 cc, cu viteza limitată la 130 km/h.
- Quad – ATV-uri special modificate pentru rally-raid, cu limită de 130 km/h.