Pe 22 octombrie, Ștefan Radu împlinește 40 de ani, Mircea Sandu 74, fostul internațional de hochei Traian Cazacu 68, iar Arsène Wenger 77. Patru aniversări, patru cariere care au traversat epoci diferite și au lăsat urme în sport, de la București și Roma până la Lake Placid și Londra.
Ștefan Radu. Românul care a devenit un simbol al Romei
În fotbalul modern, unde transferurile schimbă permanent componența echipelor, să petreci 15 ani la același club este o performanță în sine. Ștefan Radu a reușit mai mult. A devenit unul dintre simbolurile lui Lazio.
Născut pe 22 octombrie 1986, la București, fundașul format la Dinamo a ajuns în capitala Italiei în ianuarie 2008. Avea 21 de ani și începea o aventură care avea să dureze până în 2023. A câștigat trei Cupe ale Italiei și trei Supercupe, a devenit unul dintre liderii vestiarului și a câștigat respectul suporterilor prin constanță și devotament.
În aprilie 2021, l-a depășit pe Giuseppe Favalli și a devenit fotbalistul cu cele mai multe apariții în istoria lui Lazio. 427 de meciuri în Serie A, un record al clubului. În toate competițiile, bilanțul său a ajuns la 427 de partide.
La despărțirea de fotbal, în 2023, stadionul Olimpico i-a oferit un moment de recunoștință pe care puțini jucători străini îl primesc. La 40 de ani, Ștefan Radu reprezintă o poveste despre loialitate: românul care a plecat de la București și a ajuns să fie considerat unul dintre ai lor de suporterii din Roma.
Mircea Sandu. De la golgheterul Sportului Studențesc la conducerea fotbalului românesc
Pentru generațiile mai tinere, Mircea Sandu este asociat aproape exclusiv cu funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Înainte de birourile federației, însă, a existat o carieră importantă de atacant.
Născut pe 22 octombrie 1952, la București, Sandu a devenit unul dintre cei mai eficienți marcatori ai Sportului Studențesc. A înscris 167 de goluri în 408 meciuri de primă divizie, într-o perioadă în care campionatul României avea atacanți precum Dudu Georgescu, Florea Dumitrache sau Rodion Cămătaru.
A îmbrăcat și tricoul echipei naționale, înainte de a se retrage în 1987. Trei ani mai târziu, într-un fotbal românesc aflat în plină reorganizare după căderea comunismului, a devenit președintele FRF. A condus federația timp de aproape 24 de ani, între 1990 și 2014. În această perioadă, România a trăit succesele Generației de Aur, cu participări la trei Campionate Mondiale consecutive.
Mandatul său a inclus modernizări instituționale, dar și controverse privind administrarea fotbalului românesc, rezultatele competițiilor interne și relațiile de putere din sistem. La 74 de ani, Mircea Sandu rămâne o personalitate importantă și discutată a fotbalului nostru, cu o carieră de jucător care merită amintită separat de cea de conducător.
Traian Cazacu. Hocheistul român care a ajuns la Jocurile Olimpice și a ales libertatea
În februarie 1980, România participa la turneul olimpic de hochei pe gheață de la Lake Placid, în Statele Unite. Printre jucătorii naționalei se afla și Traian Cazacu, un atacant de numai 21 de ani, legitimat la Steaua București.
Născut pe 22 octombrie 1958, Cazacu descoperise hocheiul la șase ani, când primise prima pereche de patine de la un unchi. La Lake Placid, România a terminat pe locul șapte, iar Cazacu a înscris două goluri în cele cinci partide disputate. A devenit unul dintre jucătorii importanți ai naționalei și a fost inclus de patru ori în echipa ideală a campionatului intern. Dar cariera sa a căpătat și o dimensiune politică.
În anii ’80, autoritățile comuniste i-au refuzat în mai multe rânduri viza de ieșire din țară, temându-se că ar putea rămâne în Occident. În 1986, aflat cu naționala la Campionatul Mondial din Spania, Cazacu a ales să nu se mai întoarcă în România. A plecat în Franța, apoi în Germania Federală, unde și-a continuat cariera până în anii ’90. La 68 de ani, povestea sa amintește că pentru unii sportivi români performanța internațională a însemnat și confruntarea cu limitele impuse de regimul politic.
Arsène Wenger. Profesorul care a schimbat fotbalul englez
Când Arsène Wenger a ajuns la Arsenal, în 1996, fotbalul englez era încă dominat de metode tradiționale de pregătire. Francezul a adus o altă perspectivă: alimentație atent controlată, recuperare, pregătire fizică modernă și un stil de joc bazat pe tehnică și mobilitate.
Rezultatele au venit repede. În 1998, Arsenal câștiga campionatul și Cupa Angliei. Performanța a fost repetată în 2002. Dar sezonul care avea să-i definească moștenirea a fost 2003–2004. Cu Thierry Henry, Patrick Vieira, Dennis Bergkamp și Robert Pirès, Arsenal a terminat campionatul fără nicio înfrângere.
38 de meciuri, 26 de victorii, 12 egaluri. Nicio înfrângere. Echipa a intrat în istorie sub numele de „The Invincibles”. Wenger a rămas la Arsenal până în 2018, după 22 de ani, trei titluri în Premier League și șapte Cupe ale Angliei.
Născut pe 22 octombrie 1949, antrenorul francez împlinește 77 de ani. Moștenirea sa depășește trofeele. A contribuit la schimbarea modului în care cluburile engleze privesc pregătirea, recrutarea și dezvoltarea jucătorilor.
Ștefan Radu a construit o carieră prin fidelitate. Mircea Sandu a cunoscut fotbalul atât din teren, cât și din conducerea lui. Traian Cazacu a traversat granițele unei epoci în care libertatea nu era garantată, iar Arsène Wenger a demonstrat că ideile pot schimba un întreg campionat.
Patru aniversări care ne reamintesc că istoria sportului nu se scrie numai prin rezultate, ci și prin alegerile oamenilor care îl definesc.
Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.
