Naționala României a încheiat această fereastră internațională într-o notă apăsătoare, cu un 0-2 în fața Slovaciei, la Bratislava, într-un meci amical care a lăsat mult mai mult decât un scor rece pe tabelă. A lăsat senzația unei echipe fără nerv, fără claritate și, prea des, fără acea mândrie vizibilă pe care tricoul primei reprezentative ar trebui să o aprindă din primul până în ultimul minut. România venea după eliminarea din drumul spre Mondial, învinsă de Turcia cu 1-0, iar deplasarea din Slovacia ar fi trebuit să aducă reacție, orgoliu și un început de reparație morală. În schimb, a adus o nouă seară grea.
Contextul nu a fost deloc unul simplu. Cu Mircea Lucescu absent după episodul medical care l-a trimis la spital și cu Ionel Gane pe bancă, România a intrat pe teren într-un moment sensibil, în care era nevoie poate mai mult ca oricând de caracter și de unitate. Tocmai de aceea, prestația a durut și mai tare și nu neapărat pentru că Slovacia a fost de neînvins, ci pentru că România a părut prea dispusă să accepte ritmul și tonul adversarului. Și aici trebuie spus limpede, chiar cu riscul de a suna incomod, dar o parte dintre „tricolori” au tratat meciul ca pe o obligație de calendar, nu ca pe o datorie față de suporteri și față de ei înșiși. A fost prea multă relaxare într-o echipă care nu-și permite luxul relaxării. Prea mult joc în reluare, prea puțină foame, prea puține dueluri câștigate cu adevărat din orgoliu. În fotbalul mare, talentul îți deschide ușa, dar atitudinea te ține în încăpere, iar România, marți seară, a părut că uită exact acest adevăr.
Primul gol a venit repede și a tăiat din start liniștea unei echipe deja fragile. Slovacii au mirosit nesiguranța, au apăsat exact unde România a fost moale și au jucat cu acea disciplină rece care separă o echipă conectată de una care încă își caută scuze. Al doilea gol, venit la începutul reprizei secunde, a fost și mai greu de digerat, pentru că a născut din nou impresia unei naționale care își complică singură viața prin neatenție, lipsă de sincron și decizii superficiale în momente elementare ale jocului.
Au existat și câteva reacții, câteva tresăriri, câteva faze în care România a părut că își amintește ce ar trebui să fie, dar ele au fost prea puține, prea izolate și prea târzii. Nu poți trăi la nivel internațional din fragmente de ambiție. Nu poți cere încredere dacă prezinți efortul doar în rafale scurte, atunci când meciul deja îți scapă dintre degete. Iar asta trebuie să îi doară pe jucători mai tare decât orice critică.
Pentru că aici nu e vorba despre a-i pune la zid. Din contră. Tocmai fiindcă există talent în acest lot, tocmai fiindcă unii dintre acești jucători au arătat în trecut că pot livra fotbal adevărat, standardul trebuie ridicat fără menajamente. Adevărata problemă nu este că România a pierdut un amical. Adevărata problemă este că a pierdut prea mult din intensitatea ei interioară, iar aceasta nu este o condamnare, ci o provocare.
Există, totuși, și o excepție care merită subliniată. Intrat după pauză, David Miculescu a adus exact ce lipsea, verticalitate, agresivitate bună, prezență și dorința clară de a schimba cursul jocului. Nu i-a ieșit tot, dar a avut energie, a atacat spațiile, a creat pericol și a dat impresia că joacă fiecare minge cu sentimentul urgenței. Într-o echipă amorțită, el a fost surpriza plăcută și unul dintre puținii care au înțeles că și un amical prost poate deveni o platformă de orgoliu.
În oglindă, Slovacia a arătat exact ce ar fi trebuit să ofere și România, seriozitate, coerență și respect pentru meci. Același adversar cu care România remiza 1-1 la Euro 2024 a părut acum mai clar, mai ordonat și mai convins de rolul lui pe teren. Diferența nu a fost de talent pur, ci de concentrare, implicare și intensitate emoțională. Asta face înfrângerea și mai frustrantă.
Acum, mesajul pentru jucători ar trebui să fie direct, dar nu demolator, pentru că fotbalul nu iartă comoditatea, însă răsplătește reacția. Cine se simte nedreptățit de critici are obligația să răspundă pe teren. Cine crede că poate mai mult trebuie să arate, nu să sugereze. Cine vrea să rămână relevant pentru România trebuie să înțeleagă că prima reprezentativă nu este locul unde vii să bifezi prezențe, ci locul unde vii să arzi pentru fiecare fază.
Naționala nu are nevoie acum de dramă sterilă, ci de o resetare sinceră. Are nevoie de fotbaliști care să se privească fără menajamente și să admită că, la Bratislava, nu scorul a fost cel mai urât, ci lipsa de revoltă, iar dacă această seară va lăsa ceva bun în urmă, atunci acel lucru ar trebui să fie exact această ambiție rănită, aceea de a nu mai oferi niciodată o imagine atât de moale, atât de palidă, atât de departe de ceea ce România poate și trebuie să fie.
