Italia și-a trăit propria farsă fotbalistică într-o seară “maghiară” unde tribunele goale au părut să reflecte exact nivelul de respect pe care actuala „Squadra Azzurra” îl inspiră: puțin, poate chiar nimic. A fost un meci care ar fi trebuit să fie o formalitate, dar s-a transformat într-un spectacol grotesc în care Italia a reușit să joace simultan rolul de victimă, torționar și clovn.
„Gazdele” care n-au stadion acasă
Israelul, echipă cu domiciliu sportiv în Europa și gazdă în chirie pe stadionul din Debrecen, a început cu un entuziasm suspect. Două cornere rapide, un gol anulat și, mai ales, o gafă marca Donnarumma, acel portar care încă trăiește din aura Euro 2020, dar care boxează mingea invers, ca și cum ar vrea să demonstreze că totuși a învățat ceva din box. Arbitrul german a văzut fault la portar, dar mai degrabă a fost o doză sănătoasă de „solidaritate continentală”.
Italia – o echipă care se auto-sabotează
După un sfert de oră de control steril, Italia a decis să-și facă singură viața complicată: Locatelli, într-un act de caritate rar întâlnit, a trimis mingea în propria poartă. Israel a condus cu 1-0, iar echipa lui Gattuso a arătat din acel moment o fragilitate demnă de porțelanurile chinezești. Șapte șuturi spre poartă, zero idei, iar adversarii, până atunci modești, au prins curaj.
Și totuși, Moise Kean a egalat înainte de pauză. Moise, omul care pare mai degrabă un protagonist de Vechiul Testament decât un atacant modern, dar care salvează periodic aparențele pentru o Italie ce nu mai are „killer instinct”.
A doua repriză – nebunia completă
Ceea ce a urmat după pauză a fost un carusel de erori defensive, un fel de reality show fotbalistic unde fiecare fază putea fi un meme pe rețelele sociale. Peretz a adus 2-1 pentru Israel după o acțiune frumoasă a lui Solomon. Italienii au reacționat instant: același Kean, din nou providențial, 2-2. Politano a marcat pentru 3-2, iar Raspadori a dus scorul la 4-2. Părea liniștea de dinaintea furtunii.
Italia, însă, este țara unde tragedia și farsa se împletesc. Bastoni și-a dat autogol în minutul 87, Peretz a făcut dubla în 89 și, brusc, de la siguranța de manual s-a ajuns la grotescul 4-4. Tot ce lipsea era un gag cu banana pe teren.
Dar Tonali, în prelungiri, a salvat aparențele: 5-4, trei puncte luate, dar reputația încă lăsată pe gazonul maghiar.
Italia, această necunoscută
Un lucru este clar: echipa lui Gattuso nu seamănă deloc cu Gattuso. Vulcanicul antrenor urlă, gesticulează, trăiește meciul, dar elevii lui par să fi înțeles doar partea cu „haosul”. Nu există apărare, nu există control, nu există acel pragmatism care făcea din Italia o mașinărie rece și implacabilă. Există doar un amestec de improvizații și gafe.
Câștigul din Debrecen va fi trecut în statistici, dar impresia e clară: Italia a câștigat un meci pe care, în urmă cu un deceniu, l-ar fi rezolvat fără să transpire. Astăzi, însă, „Squadra Azzurra” seamănă cu o trupă de comici care reușește, paradoxal, să smulgă aplauze doar pentru că supraviețuiește propriilor stângăcii.
