De obicei, fotbalul internațional e un drum asfaltat cu previzibilitate: marile națiuni își fac treaba, iar outsiderii aplaudă din colț. Dar pauza de septembrie a sfâșiat această rutină. Rezultatele au contrazis logica, ierarhiile s-au clătinat, iar fotbalul a arătat din nou de ce e cel mai crud și cel mai fascinant sport. Germania, Brazilia, Suedia, Ghana, Irlanda – toate au învățat lecții dureroase. Și, mai aproape de noi, România a aflat că nici măcar un avantaj de 2–0 nu e garanție de victorie.
Slovacia 2–0 Germania – posesia nu ține loc de victorie
Nemții au venit la Bratislava cu prestigiul și cu mingea – 70% posesie – dar au plecat fără nimic. David Hancko și David Strelec au profitat de pasivitatea unei echipe care încă mai trăiește din amintirea trecutului. Germania a reușit să repare parțial cu o victorie în Irlanda de Nord, dar începutul campaniei rămâne o rană vizibilă.
Kosovo 2–0 Suedia – începutul unui coșmar
Suedia, cu vedete de Premier League și planuri mărețe, a fost de nerecunoscut la Priștina. După remiza anemică din Slovenia, a urmat un eșec fără scuze: 0–2 cu Kosovo. Alexander Isak, proaspăt transferat la Liverpool pentru o sumă-record, a bifat doar apariții de rezervă, lipsa de ritm fiind evidentă. Întrebarea care bântuie Stockholmul: e doar un accident sau începutul unui fiasco?
Ciad 1–1 Ghana – un punct cât o sărbătoare națională
Ciadul venea după șase înfrângeri consecutive, două goluri marcate și nicio speranță. Și totuși, în minutul 89, Célestin Ecua a înscris golul unei vieți, aducând primul punct și mușcând din orgoliul Ghanei. Într-o campanie africană unde fiecare punct se negociază la sânge, acest 1–1 e mai mult decât un rezultat: e dovada că în fotbalul mic există încă magie.
Armenia 2–1 Irlanda – o cădere liberă
Irlanda are momentele ei de cădere, dar înfrângerea cu Armenia e deja arhivată printre cele mai rușinoase. Echipa lui Hallgrimsson a fost net inferioară unei națiuni clasate pe locul 105 FIFA. Rezultatul a trimis Irlanda pe ultimul loc al grupei, cu două confruntări cu Portugalia în față. Reconstrucția, eternul cuvânt din Dublin, revine ca o placă stricată.
Cipru 2–2 România – lecția autosuficienței
Și România intră în registrul surprizelor amare. Conducând cu 2–0 după doar 18 minute, grație dublei lui Denis Drăguș, „tricolorii” au preferat să creadă că meciul e deja câștigat. Ocazia irosită de Dennis Man pentru 3–0 a fost preludiul prăbușirii. Ciprioții au simțit frica, au împins jocul și au egalat prin Loizou și Charalampous.
Mircea Lucescu a spus simplu: „Nu schimbările au decis, ci atitudinea.” Și are dreptate. România nu a fost egalată de Cipru, ci de propria suficiență, de lipsa de intensitate și de refuzul de a lupta pentru fiecare duel. Suporterii, fantastici ca întotdeauna, au scandat amar: „Vedete pe bani mulți, dar fără dorința de a juca.”
Bolivia 1–0 Brazilia – altitudinea, eternul adversar
La El Alto, la peste 4.000 de metri altitudine, Brazilia lui Ancelotti a descoperit că pedigree-ul nu te ajută când nu poți respira. Miguel Terceros a transformat penalty-ul care a trimis Bolivia la baraj și a trezit un popor după 32 de ani de absență de la Mondial.
Brazilia, deja calificată, a rotit lotul, dar a arătat ca o echipă de amatori cu tricouri scumpe. Singurul care a evitat o rușine istorică a fost Alisson, cu paradele lui. Restul? „O harababură”, cum nota presa spaniolă.
Verdict editorial
Septembrie a fost un memento crud: în fotbal, nimeni nu are monopol pe victorie. Germania, Suedia și Brazilia au învățat că prestigiul nu garantează nimic. Irlanda și România au arătat că lipsa de intensitate costă mai mult decât orice schemă tactică. În schimb, Slovacia, Kosovo, Ciad, Armenia și Bolivia au demonstrat că foamea, curajul și orgoliul pot rescrie orice scenariu.
Concluzia? Drumul spre Mondialul din 2026 nu este o paradă a favoritelor, este un test de caracter si doar cei care vor juca fiecare minut ca pe ultima lor șansă vor ajunge să cânte imnul sub stelele Americii de Nord.
