Miercurea Ciuc – FCSB 1-0. Un scor mic, pentru un meci care a avut mai multă încărcătură în clasament decât frumusețe în iarbă. Sau, ca să fim sinceri până la capăt, într-o seară în care după ce vezi intensitatea, viteza și rafinamentul unui PSG – Bayern, un duel de Superligă ca acesta îți pune serios la încercare pasiunea pentru fotbalul intern.
Nu din lipsă de respect pentru jucători. Ei muncesc, aleargă, se luptă. Problema este alta: prea des, la noi, fotbalul pare jucat cu frâna de mână trasă, cu ideile uitate la vestiar și cu speranța că, dintr-un corner, o deviere sau o eroare, se rezolvă totul.
Exact așa s-a rezolvat și la Miercurea Ciuc.
FCSB a avut mingea, terenul, posesia și impresia de control. A avut 70% din joc, dar foarte puțin din fotbalul care contează. A plimbat balonul, a împins liniile, a trimis centrări, a adunat cornere, însă fără luciditate în ultimii metri. Dominare multă, pericol puțin.
Gazdele au acceptat rolul echipei care suferă. S-au apărat jos, au închis spațiile și au așteptat momentul potrivit. Nu au construit mult, nu au impresionat prin cursivitate, dar au avut răbdare, disciplină și, mai ales, instinctul de a lovi atunci când adversarul părea convins că nu i se poate întâmpla nimic.
Prima repriză a fost una modestă, cu mai mult zgomot în tribune decât claritate pe teren. Tavi Popescu a încercat să rupă ritmul prin câteva acțiuni individuale, Joao Paulo, Crețu și Miculescu au căutat poarta, dar fără să o amenințe serios. De partea cealaltă, Miercurea Ciuc a arătat mai degrabă preocupare defensivă decât curaj ofensiv.
După pauză, ritmul a crescut ușor. FCSB a devenit mai insistentă, dar tot fără tăiș. Miculescu a fost prea puțin prezent, Cisotti a ratat una dintre puținele ocazii clare, iar Tavi Popescu l-a testat serios pe Pap, care a avut o intervenție excelentă. Și când totul părea să curgă spre un 0-0 cenușiu, a venit lovitura. Corner Szalay, marcaj pierdut de Lixandru, apariție decisivă a căpitanului Csuros și 1-0 pentru Miercurea Ciuc.
Sec, simplu, dureros pentru FCSB.
O victorie cât o gură mare de aer pentru gazde, care fac un pas uriaș spre salvarea de la retrogradare și își păstrează, măcar teoretic, speranțele pentru zona barajului european. Pentru FCSB, în schimb, rămâne senzația unei seri irosite, cu multă posesie, puține soluții, prea multă autosuficiență, iar în Superligă, indolența se plătește. Uneori, chiar dintr-un corner.
