Scandalul de la FIFA refuză să se stingă. La numai câteva săptămâni după încheierea Campionatului Mondial, Gianni Infantino rămâne în centrul atenției nu prin fotbal, ci prin controversele provocate de modul în care conduce cea mai puternică organizație a sportului mondial. Acum, trei dintre cele șase confederații continentale (UEFA, AFC și CONCACAF) transmit împreună un mesaj devastator: încrederea a fost încălcată, iar FIFA nu poate să se ancheteze singură.
Campionatul Mondial s-a terminat. Scandalurile nu. De la finala turneului și până astăzi, numele lui Gianni Infantino continuă să ocupe primele pagini ale presei internaționale cu o regularitate pe care orice președinte FIFA ar trebui să și-o dorească doar pentru performanțele organizației sale.
Numai că subiectul nu mai este fotbalul. Este puterea. Mai exact, felul în care această putere este exercitată.
Luni, 10 august, ruptura din interiorul fotbalului mondial a devenit și mai vizibilă. UEFA, Confederația Asiatică de Fotbal și CONCACAF au semnat împreună o scrisoare deschisă adresată „familiei fotbalului”.
Tonul este extraordinar de dur pentru limbajul diplomatic folosit în mod obișnuit de asemenea instituții. Se vorbește despre „înșelăciune”, despre o „încălcare fundamentală a încrederii”, despre responsabilitate și despre un conducător care pare să fi uitat o diferență esențială: FIFA nu este proprietatea președintelui FIFA.
Trei confederații spun, practic, același lucru: ajunge!
UEFA, AFC și CONCACAF pornesc de la o idee imposibil de contestat: fotbalul nu aparține unui singur om. Nu aparține nici măcar unei singure instituții. Aparține jucătorilor, cluburilor, federațiilor, suporterilor și tuturor celor cărora, temporar, le este încredințată responsabilitatea de a-l administra. De aici începe rechizitoriul.
Cele trei confederații recunosc dezvoltarea fotbalului mondial din ultimul deceniu, extinderea competițiilor, acordarea Mondialelor din 2030 și 2034 și creșterea sumelor distribuite federațiilor. Dar trasează imediat o linie foarte importantă: acestea nu sunt realizările unui singur om.
Sunt rezultatul unui sistem, iar aici se află poate cea mai usturătoare lovitură administrată lui Infantino. Pentru că, fără să-i scrie permanent numele, semnatarii demontează tocmai imaginea unui președinte care riscă să confunde instituția cu propria persoană.
FIFA Forward Enterprise – proiectul care a aprins incendiul
În centrul actualei revolte se află proiectul FIFA Forward Enterprise – FFE. Ideea presupunea crearea unei structuri comerciale noi și deschiderea acesteia către investiții private, într-un mecanism care ar fi atins inclusiv extraordinara valoare comercială generată de Campionatul Mondial.
Problema nu a fost doar ideea. Problema a fost procedura. Confederațiile reclamă un calendar extrem de scurt, lipsa unei consultări reale și presiunea exercitată asupra federațiilor membre pentru a lua o decizie înainte ca implicațiile proiectului să poată fi analizate în profunzime.
FIFA a încercat inițial să explice controversa prin probleme de comunicare și prin informații eronate apărute în presă. Infantino a renunțat ulterior la proiect. Numai că adversarii săi instituționali spun acum ceva mult mai grav: nu comunicarea a fost problema. Judecata a fost problema. Cu alte cuvinte, nu ambalajul. Produsul.
Când graba începe să semene cu o metodă
Scrisoarea celor trei confederații conține una dintre cele mai grele acuzații formulate până acum împotriva actualei conduceri FIFA. Un proiect atât de important, împins într-un interval foarte scurt și fără suficientă examinare, nu este descris drept o simplă eroare administrativă.
Este prezentat drept un mecanism construit astfel încât să limiteze controlul și analiza. Aici discuția devine mult mai serioasă. Pentru că FIFA nu este un SRL în care proprietarul decide dimineața ce vinde după-amiază. Campionatul Mondial nu este un activ personal. Iar președintele FIFA nu este proprietarul fotbalului mondial. Este, pentru o perioadă determinată, administratorul uneia dintre instituțiile cărora fotbalul le-a fost încredințat. Diferența pare semantică. În realitate, este enormă.
Și FIFA ar vrea să verifice FIFA
Mai există un element care a iritat profund cele trei confederații. FIFA a promis un raport privind evenimentele care au condus la această criză. Doar că UEFA, AFC și CONCACAF consideră insuficient ca organizația să-și analizeze singură propriile acțiuni. Și aici au dreptate să ridice întrebarea.
Dacă suspiciunea privește tocmai mecanismele interne de decizie, câtă credibilitate poate avea o investigație realizată de aceeași structură?
Cele trei confederații cer o analiză complet independentă, fără implicarea administrației FIFA. Nu un raport convenabil. Nu o anchetă internă cu concluzii redactate în aceleași birouri. O examinare externă. Independentă.
De la Balogun la FFE: prea multe întrebări într-un timp prea scurt
Problema lui Infantino este că scandalul FFE nu apare într-un vid. Vine după un Campionat Mondial în care relația sa apropiată cu Donald Trump a produs deja controverse. Cel mai delicat episod a fost cazul Folarin Balogun. Atacantul Statelor Unite fusese eliminat și urma să execute suspendarea automată. Donald Trump a confirmat ulterior că l-a sunat pe Infantino și i-a cerut FIFA să reanalizeze cazul. Sancțiunea a fost apoi suspendată pentru o perioadă de probă, iar Balogun a putut evolua împotriva Belgiei.
Infantino a insistat că organismul disciplinar FIFA este independent și că i-a explicat acest lucru președintelui american. Este important să precizăm asta. Dar este la fel de important să spunem ce a urmat: UEFA a considerat că FIFA „a depășit o linie roșie”.
Într-o organizație care trăiește din credibilitatea propriilor regulamente, simpla aparență că o conversație politică poate plana asupra unei decizii disciplinare este deja toxică.
FIFPRO a mers și mai departe
Nici jucătorii nu au rămas spectatori. FIFPRO, organizația mondială care reprezintă sindicatele fotbaliștilor, a calificat modul de gestionare a proiectului FFE drept un „abuz profund al puterii prezidențiale”.
Formularea este aproape fără precedent prin duritatea ei. Iar ideea centrală este aceeași: Campionatul Mondial nu este bunul personal al niciunui președinte. FIFA nu este bunul personal al niciunui președinte.
În momentul în care confederații continentale și reprezentanții jucătorilor ajung, pe căi diferite, la aceeași concluzie, nu mai discutăm despre un simplu război de comunicate. Discutăm despre o problemă de încredere.
Infantino poate rămâne în funcție. Întrebarea este cu câtă autoritate
Gianni Infantino nu este încă singur. Are susținători. Există federații importante care continuă să-l sprijine și există suficiente interese politice, economice și sportive încât o schimbare la vârful FIFA să nu poată fi făcută printr-un editorial sau printr-o scrisoare, oricât de dură ar fi aceasta. Dar ceva s-a schimbat. Până acum, criticile veneau adesea fragmentat. Un sindicat. O federație. O confederație. Un politician. Un ziar.
Acum avem UEFA, AFC și CONCACAF într-o poziție comună. Europa. Asia. America de Nord, Centrală și Caraibele. Trei blocuri enorme ale fotbalului mondial spun împreună că există o problemă fundamentală de guvernanță. Asta nu mai poate fi rezolvat printr-un comunicat bine lustruit.
Fotbalul nu este o monarhie
Poate că aceasta este lecția pe care actuala conducere FIFA trebuie să o înțeleagă cel mai repede. Președintele FIFA are o putere enormă. Dar nu este suveran. Nu are supuși. Are federații membre. Nu are proprietăți. Administrează patrimoniul fotbalului. Nu primește un cec în alb. Primește un mandat. Iar un mandat vine întotdeauna cu o obligație fundamentală: să dai socoteală celor care ți l-au încredințat. Exact aici lovește fraza cea mai grea din scrisoarea celor trei confederații.
Comportamentul descris de ele nu este acela al unui custode al jocului, ci al cuiva care pare să creadă că fotbalul îi dă lui socoteală. Este o acuzație devastatoare. Și, poate pentru prima dată după multă vreme, problema lui Gianni Infantino nu mai este cum să stingă următorul scandal. Problema este că scandalurile au început să se lege între ele.
Balogun. Relația cu puterea politică. FIFA Forward Enterprise. Revolta confederațiilor. FIFPRO. Întrebările privind guvernanța. Separat, fiecare episod putea fi explicat. Împreună, încep să contureze un model. Iar când trei dintre marile confederații ale planetei ajung să vorbească public despre înșelăciune, încredere încălcată și nevoia unei investigații independente, nu mai este suficient să spui că ai fost înțeles greșit.
Trebuie să explici. Trebuie să accepți controlul. Și, mai ales, trebuie să-ți amintești ce funcție ocupi.
Gianni Infantino conduce FIFA. Nu deține FIFA. Iar Cupa Mondială, oricâte miliarde ar produce, nu este de vânzare după voința unui singur om.
