După doi ani în afara primei ligi spaniole, Elche și-a asigurat promovarea directă în La Liga, în iunie, cu un categoric 4-0 pe terenul lui Deportivo.
Fiind al treilea cel mai mare oraș din Comunidad Valenciana și al 20-lea ca mărime din întreaga Spanie, Elche cu greu poate fi încadrată în categoria cluburilor despre care analiștii spun că „lovesc peste greutatea lor”.
Asta nu i-a împiedicat pe cei mai mulți comentatori să le acorde dubioasa distincție de a fi alături de Real Oviedo, printre favoritele la retrogradarea imediată în eșalonul secund.
Până acum, total greșit. După mai mult de un sfert din sezon, echipa lui Eder Sarabia intră în meciul de duminică de pe terenul Barcelonei de pe locul opt în La Liga după 10 partide, cu trei victorii, cinci remize și doar două înfrângeri.
Va fi un moment plin de semnificații pentru antrenorul născut la Bilbao, care revine la clubul catalan pentru prima dată de la tumultuoasa perioadă de șapte luni și jumătate ca secund al lui Quique Setién, în 2020.
M-am întâlnit cu Sarabia pentru a vorbi despre cariera sa modestă de jucător, despre celebrul său tată și despre revenirea în La Liga.
Ce știm despre Eder Sarabia?
Se spune că „așchia nu sare departe de trunchi”, deși în cazul lui Eder Sarabia abilitățile moștenite au fost diferite de cele deținute de tatăl său, Manu.
Manu este o legendă la Athletic Club, clubul său de suflet, după ce a câștigat două titluri la rând între 1982 și 1984, inclusiv eventul campionat-cupă în 1983-84.
Eder nu s-a apropiat niciodată de performanțele tatălui său ca jucător și nu a evoluat mai sus de liga a treia – deși nu din lipsă de încercare.
„Am crezut că voi fi fotbalist, dar nu s-a întâmplat”, spune el. „Am rămas amator – am început să antrenez și m-am simțit împlinit încă de la început. Am continuat pe direcția asta și sunt foarte fericit.
„Părinții mei se temeau că neîndeplinirea acelui vis mă va traumatiza, dar au fost ușurați când au văzut că antrenoratul mi se potrivește.”
Totuși, nu a fost un drum lin în momentul în care a devenit clar că nu va ajunge la înălțimile atinse de tatăl său ca jucător.
Pentru asta are să-i mulțumească mamei – care l-a convins să studieze ingineria atunci când, poate, un curs de educație fizică ar fi părut mai logic.
„Nu ne-a lipsit nimic, dar când am vrut să-mi cumpăr o mașină a trebuit să muncesc din greu ca să o pot cumpăra”, spune el.
„Când am vrut să fac un master după ce am terminat ingineria, părinții mi-au spus să-mi iau o slujbă.”
A ajuns astfel să lucreze într-un supermarket din Bilbao, mai întâi ca aranjator de rafturi și apoi responsabil de raionul de fructe.
Privind înapoi la acele vremuri, spune: „Totul ține de a prețui lucrurile, de a ști cât costă cu adevărat și de a învăța din ceea ce ți se întâmplă în viață.”
Cum a ajuns la Elche?
Sarabia a pus capăt carierei de jucător la doar 24 de ani, știind, în sinea lui, că nu putea atinge înălțimile la care sperase.
În schimb, a început să-i pregătească pe cei mici la Cruces, înainte de a merge la secția de juniori a lui Danok Bat – unul dintre principalele cluburi-furnizor din Țara Bascilor, care formează jucători pentru echipele mari ale regiunii.
În 2011, Sarabia s-a mutat la Villarreal, iar după perioade la diverse echipe de juniori, în octombrie 2013 a fost numit antrenor al echipei C.
Crucială pentru dezvoltarea sa a fost întâlnirea cu Setién – omul alături de care avea să petreacă următorii cinci ani și care jucase alături de Sarabia senior la Logroñés.
Influența lui Setién asupra lui Sarabia cel tânăr a fost profundă.
„Tatăl meu și Quique au fost cei doi ‘tați’ ai mei în fotbal”, îmi spune.
„L-am cunoscut pe Quique când aveam opt ani, probabil era cel mai bun prieten al tatălui meu în fotbal, așa că am fost apropiați mult timp.”
Pe când era la Villarreal, era în contact cu Setién – atunci antrenor la Lugo – făcând sugestii despre cum ar putea îmbunătăți lucrurile.
La rândul său, Setién văzuse la lucru echipa de tineret a lui Sarabia de la Villarreal, i-a plăcut ce a văzut și i-a promis un loc de muncă oricând va pleca de la clubul galician.
S-a ținut de cuvânt: când Setién a preluat Las Palmas, în octombrie 2015, unul dintre primele sale telefoane a fost către Sarabia, pe atunci în vârstă de 34 de ani, oferindu-i rolul de antrenor secund.
Când Setién a primit apelul de la Real Betis, 17 luni mai târziu – și din nou de la Barcelona, în ianuarie 2020 – Sarabia l-a urmat de fiecare dată.
O „curbă de învățare” la Barca
La Barcelona lui Lionel Messi, Sarabia a descoperit fără echivoc cum e să te afli în afara zonei de confort.
Menționat de presă ca principalul motiv al unei rupturi între vestiar și stafful tehnic al clubului – evidențiată în timpul unui meci cu Celta Vigo, când Messi a fost văzut ignorându-l fățiș – avea să recunoască ulterior o dispută între jucători și staff după partidă.
Astăzi, însă, are doar cuvinte pozitive despre perioada petrecută la Blaugrana – și despre Messi, în particular.
Despre geniul argentinian spune: „Leo nu este doar cel mai bun din toate timpurile – probabil este cel care înțelege [fotbalul] cel mai bine din toate timpurile. Înțelegea lucrurile incredibil de bine.
„Este un mare învingător. Se supăra dacă fluierai ceva împotriva echipei sale la antrenament sau dacă pierdeau, și au existat suișuri și coborâșuri.
„Dar voia să fie mai bun și ca echipa să fie mai bună, pentru binele comun și pentru că voia să continue să câștige. Avea visul de a mai câștiga o Ligă a Campionilor.”
Setién a fost demis după șapte luni de la sosire, iar deși perioada lui Sarabia la Barca a fost scurtă, o privește ca pe o „curbă de învățare”.
„Vreau să las o moștenire”
După trei sezoane la FC Andorra, echipa lui Gerard Piqué, Eder a venit la Elche, din liga a doua, cu un contract inițial pe un an.
Clubul a promovat înapoi în La Liga după o pauză de doi ani, ceea ce i-a adus prelungirea contractului până în iunie 2027.
În pofida unui recent recul – două înfrângeri și un egal în ultimele trei meciuri – echipa lui Sarabia a arătat că stilul său inovator, adaptativ, ofensiv ar trebui să fie mai mult decât suficient pentru a rămâne în prima ligă.
Tendința unora dintre echipele promovate este să se așeze defensiv, în modul „supraviețuire”, în loc să îndrăznească. Dar acest lucru nu se va întâmpla cu Elche.
Dacă vor retrograda direct – ceea ce, în acest moment, pare improbabil – măcar vor cădea luptând, jucându-și propriul fotbal, rămânând fideli ethosului lui Sarabia: să facă suporterii fericiți.
El spune: „Avem o idee generală și un model, dar nu jucăm niciodată la fel.”
Element central al ideologiei sale este cerința nenegociabilă ca jucătorii să fie onești în felul în care concurează.
Explică: „În bască există un cuvânt, ‘jatorra’. Nu are o traducere exactă, dar înseamnă să fii un om bun, onest, să faci lucrurile cum trebuie.
„Nu orice este permis doar pentru că vrei să câștigi. Asta e o marcă și ceva ce m-a învățat tatăl meu – fotbalul e pentru oamenii deștepți, dar nu pentru șmecheri.”
Sarabia crede că fotbalul ar trebui să însemne mai mult decât rezultate, victorii sau tranzacțiile de pe piața transferurilor – și să se concentreze în schimb pe bunăstarea unui club.
„Mă gândesc la creșterea clubului pe termen scurt și lung”, spune el.
„Dacă rămân toată viața, grozav, dar dacă sunt șase luni sau trei ani, vreau să las o moștenire, astfel încât clubul să continue să crească și să se îmbunătățească.”
