Sportul nu înseamnă doar rezultatul de aseară și meciul care începe peste câteva ore. Înseamnă și oamenii care ne-au făcut să ne bucurăm, să sperăm și să ținem minte. Pe 17 septembrie o sărbătorim pe Oana Pantelimon, medaliată olimpică pentru România, și ne amintim de Lascăr Pană, unul dintre oamenii care au construit istoria handbalului românesc.
Oana Pantelimon, 54 de ani. Zborul de 1,99 metri care a adus României o medalie olimpică
Pe 17 septembrie 1972, la Tecuci, se năștea Oana Pantelimon. Astăzi împlinește 54 de ani, iar numele său rămâne legat de una dintre perioadele extraordinare ale atletismului românesc. Momentul care avea să-i definească definitiv cariera a venit în urmă cu 26 de ani, la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000. În concursul de săritură în înălțime, românca a trecut peste ștacheta ridicată la 1,99 metri. Record personal. Și, mult mai important, medalie olimpică de bronz pentru România.
Există performanțe pe care timpul le transformă în simple rânduri într-o statistică. Dar în spatele acelui „1,99 m” au existat ani de antrenamente, sacrificii, accidentări, emoții și mii de sărituri pe care nimeni nu le mai numără. Sydney le-a comprimat pe toate într-o singură seară. Iar Oana Pantelimon s-a întors acasă cu una dintre medaliile care continuă să ocupe un loc în istoria atletismului românesc.
La mulți ani, Oana Pantelimon!
Și mulțumim pentru una dintre acele amintiri pe care sportul românesc are obligația să nu le uite.
9 ani fără Lascăr Pană. Omul care nu a construit doar o echipă, ci o instituție
Tot într-o zi de 17 septembrie, dar în 2017, handbalul românesc pierdea unul dintre oamenii care i-au schimbat istoria.
Lascăr Pană avea 83 de ani. La nouă ani de la dispariția sa, numele lui rămâne imposibil de separat de Minaur Baia Mare. Pentru că Lascăr Pană nu a venit pur și simplu să antreneze Minaur. A construit-o.
În 1974 lua naștere la Baia Mare primul club din România dedicat exclusiv handbalului. Din acel proiect avea să se dezvolte una dintre marile povești ale handbalului românesc. Sub conducerea lui Pană, Minaur a depășit granițele României și a ajuns să câștige de două ori Cupa IHF, în 1985 și 1988.
Într-o perioadă în care handbalul românesc avea o forță extraordinară pe plan internațional, Lascăr Pană a făcut parte și din conducerea tehnică a naționalei României care a cucerit medalia olimpică de bronz la Moscova, în 1980. Trofee. Medalii. Meciuri. Dar moștenirea unui asemenea om nu poate fi măsurată numai prin vitrina cu trofee.
Rămâne clubul. Rămân oamenii pe care i-a format. Rămâne Baia Mare. Și rămâne o idee simplă, pe care sportul modern o uită uneori prea repede, marile echipe nu se cumpără peste noapte. Se construiesc. Lascăr Pană a fost unul dintre acei constructori. La nouă ani de la dispariția sa, sportul românesc are încă motive să-i rostească numele.
Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.
O aniversare și o comemorare. Două generații. Două sporturi. Două destine complet diferite. Dar aceeași pasiune. Poate că acesta este și motivul pentru care vrem să existe această rubrică. Pentru că sportul românesc are suficientă istorie încât să nu trebuiască să trăiască numai din scandalul zilei. Are campioni care au făcut tribune întregi să se ridice în picioare. Are antrenori care au construit echipe de la zero. Are medalii, victorii, înfrângeri, sacrificii și povești pe care generațiile mai tinere merită să le cunoască.
SportPulse vrea să le caute și să le spună. Mai puțină bârfă. Mai puțin zgomot din jurul sportului. Mai multe povești despre sport. Pentru că, până la urmă, acolo este pulsul lui adevărat.
