David Popovici este din nou campionul Europei la 100 de metri liber! Românul a câștigat proba-regină a vitezei la Campionatele Europene de la Paris după o cursă extraordinară, încheiată în 46,56 secunde. Al treilea titlu european consecutiv pe această distanță, o performanță care îl așază alături de legendarul Aleksandr Popov. Dar dincolo de recorduri, statistici și medalii, miercuri seara am avut din nou senzația aceea atât de rară: pentru mai puțin de 47 de secunde, David Popovici a luat o țară întreagă cu el în bazin.
46,56. Patru cifre. Două lungimi de bazin și țară care, pentru câteva zeci de secunde, aproape că a uitat să respire. David Popovici a făcut-o din nou. La Paris, în finala celor 100 de metri liber, românul nu a înotat doar pentru o medalie. A înotat pentru istorie și a câștigat.
Aur european. Pentru a treia oară consecutiv.
La numai 21 de ani. 46,56! La șaisprezece sutimi de recordul mondial Popovici a oprit cronometrul la 46,56 secunde.
Recordul mondial al chinezului Pan Zhanle este de 46,40. Șase sutimi. Atât. O fracțiune atât de mică încât poate încăpea într-o clipire. Dar miercuri seara recordul mondial putea să mai aștepte. Pentru că David avea altceva de făcut.
Trebuia să câștige și a făcut-o în stilul marilor campioni. Fără panică. Fără gesturi inutile. Fără să transforme presiunea într-un adversar. Doar apă, tehnică, forță și acea incredibilă capacitate de a face totul să pară simplu exact când nimic nu este simplu.
A intrat în bazin favorit. A ieșit de acolo campion
Cu o seară înainte, David trimisese avertismentul. 46,72 secunde în semifinale, record al Campionatelor Europene și unul dintre cele mai rapide timpuri înotate vreodată în proba de 100 m liber. European Aquatics confirmase deja că performanța lui îmbunătățise recordul competiției stabilit chiar de el în 2022.
Dimineața începuse cu 47,13. Seara venise 46,72. Iar pentru finală mai rămânea o singură întrebare: cât de repede poate merge David atunci când medalia este pe masă?
Răspunsul a venit brutal: 46,56. Nu doar victorie. Nu doar aur, ci încă o coborâre spre acea frontieră aproape imposibilă a vitezei umane.
Kornev îl provocase. David i-a răspuns în bazin
Înaintea finalei, Egor Kornev vorbea despre victorie. Despre record mondial. Despre faptul că îl poate învinge pe Popovici și foarte bine făcea. Marii sportivi trebuie să creadă că îi pot învinge pe ceilalți mari sportivi. David însuși îl identificase pe rus drept principalul adversar și refuzase să trateze diferența uriașă din semifinale ca pe o garanție. Asta spune enorm despre el. Popovici știa cât valorează. Dar știa și cât valorează adversarul. Nu și-a lăsat garda jos. Nu a declarat cursa câștigată înainte să înceapă. A lăsat cronometrul să vorbească, ar cronometrul a spus: 46,56.
Trei titluri consecutive. Doar Aleksandr Popov mai făcuse asta
Victoria de la Paris are și o dimensiune istorică extraordinară. David Popovici devine al doilea înotător din istorie care cucerește trei titluri europene consecutive în proba de 100 m liber, egalând performanța uriașului Aleksandr Popov. Și poate că merită să ne oprim puțin aici.
Aleksandr Popov nu este doar un fost campion. Este unul dintre simbolurile absolute ale sprintului mondial. Un om care a definit o generație. Un reper al probei. Iar acum, în aceeași propoziție, apare un român de 21 de ani: David Popovici. Nu pentru potențial. Nu pentru ceea ce ar putea deveni. Pentru ceea ce a devenit deja.
„David ne-a luat țara în spate…”
Există o formulare a jurnalistului TVR Emil Hossu-Longin care descrie poate mai bine decât orice statistică fenomenul Popovici. Vorbind despre performanțele lui David și despre lupta aproape disproporționată a României cu marile forțe mondiale ale natației, Hossu-Longin spunea că David „ne-a luat țara în spate…” și a pornit cu ea să se bată cu „balaurii” acestui sport. Imaginea este extraordinară. Pentru că exact asta simți când îl vezi.
David a luat țara în spate.
Și a dus-o cu el în bazin. A luat copiii care învață să înoate. A luat părinții care îi duc dimineața la antrenament. A luat antrenorii care muncesc departe de lumina reflectoarelor. A luat oamenii care poate nu urmăresc natația decât atunci când apare el. Și pentru 46,56 secunde i-a dus pe toți într-un loc în care România contează enorm. Într-un bazin european în care celelalte țări au tradiție, infrastructură, sisteme și resurse incomparabile, David continuă să ne oblige să ridicăm privirea. Nu către el, către primul loc.
Emil Hossu-Longin și vocea unei generații de curse memorabile
Există sportivi care rămân în memorie împreună cu imaginile lor. Și există performanțe pe care ajungi să le asociezi inclusiv cu vocea care le-a transmis. În România, multe dintre marile curse ale lui David Popovici au ajuns în casele oamenilor prin TVR, iar Emil Hossu-Longin a devenit, inevitabil, una dintre vocile legate de această perioadă extraordinară a natației românești. Jurnalistul TVR a descris în trecut experiența de a comenta medaliile lui David drept „Everestul” propriei cariere și este ușor de înțeles de ce. Pentru că este aproape imposibil să rămâi rece când vezi istoria întâmplându-se în direct. Miercuri seara, istoria s-a întâmplat din nou.
Nu mai vorbim despre un copil-minune
Poate aici ar trebui schimbat și felul în care vorbim despre David. Ani întregi a fost „puștiul fenomen”. Copilul incredibil. Tânărul care promite. Omul care poate domina viitorul. Viitorul acela a sosit. David Popovici are 21 de ani și nu mai este promisiunea natației mondiale. Este unul dintre oamenii care îi scriu prezentul. Campion olimpic. Campion mondial. Campion european. Fost recordman mondial. Și acum, de trei ori consecutiv, stăpânul Europei la 100 de metri liber. La un moment dat trebuie să încetăm să ne mai mirăm că David Popovici face lucruri extraordinare. Deși, paradoxal, el continuă să ne ofere motive.
Ce este fascinant la David nu încape doar în cronometru
46,56 este fabulos. Dar David Popovici nu poate fi redus la 46,56. Exact acesta este lucrul care îl face atât de special. Înainte de finală vorbise despre Kornev cu respect. Spusese limpede că ar fi o greșeală să-și lase garda jos doar pentru că fusese cu mult mai rapid în semifinale. Nicio urmă de aroganță. Niciun „sunt favorit”. Niciun adversar tratat de sus. Știa că este rapid. Știa ce poate. Dar știa și că finalele se câștigă în apă, nu la microfon. Această combinație dintre încredere și luciditate este poate una dintre cele mai spectaculoase calități ale lui Popovici. La 21 de ani, are maturitatea unui sportiv care pare să fi trăit deja mai multe cariere.
România are un campion. Ar trebui să învețe ceva de la el
Aplauzele vor veni. Titlurile vor curge. Fotografiile cu medalia vor fi peste tot. Și este firesc. Dar ar fi păcat ca România să se oprească din nou aici. Pentru că David Popovici nu trebuie doar felicitat.
Trebuie studiat. Cum se construiește. Cum vorbește. Cum pierde. Cum câștigă. Cum își respectă adversarii. Cum nu confundă succesul cu dreptul de a-i privi de sus pe ceilalți. Cum reușește să fie extraordinar fără să simtă nevoia să ne explice permanent cât este de extraordinar.
Acesta este modelul care trebuie dus în școli. În cluburi sportive. În academii. În vestiare. Pentru că un copil român care îl privește pe David nu trebuie să învețe doar că poate ajunge campion. Trebuie să învețe cum trebuie să arate un campion.
David Popovici a câștigat aurul. România a primit încă o lecție
Poate va veni și recordul mondial. 46,40 nu mai pare o frontieră imposibilă. După 46,56, nici măcar nu mai pare foarte departe. Dar nu astăzi. Astăzi nu trebuie să transformăm aurul într-o discuție despre cele șase sutimi care au lipsit. Astăzi trebuie să înțelegem ce tocmai s-a întâmplat.
David Popovici este pentru a treia oară consecutiv campion european la 100 de metri liber.
A egalat o performanță istorică. A înotat 46,56. Și a făcut-o purtând pe umeri o presiune pe care foarte puțini sportivi români au cunoscut-o vreodată. Iar când a sărit în apă, presiunea a dispărut. A rămas doar David. Opt culoare. O sută de metri. Și o țară întreagă care l-a urmat.
Emil Hossu-Longin avea dreptate: “David ne-a luat țara în spate”.
Doar că în seara aceasta parcă a făcut ceva și mai frumos. A luat România în spate și a dus-o, din nou, pe cea mai înaltă treaptă a Europei.
