Există înfrângeri care țin de fotbal și există înfrângeri care nu mai au aproape nicio legătură cu cele 90 de minute. CFR Cluj – Tromsø 0-5 face parte din a doua categorie.
Scorul este doar fotografia finală. Filmul a început cu mult înainte ca arbitrul să fluieră startul. Cu luni în urmă. Poate chiar cu ani. Pentru că nicio echipă nu ajunge să fie pulverizată acasă de o formație care, cu tot respectul pentru fotbalul norvegian, nu reprezintă o superputere europeană, dacă în interiorul clubului lucrurile funcționează sănătos.
Fotbalul nu minte niciodată. Poți păcăli un meci. Poți păcăli un sezon. Dar nu poți păcăli ani întregi de instabilitate. Și exact aici începe adevărata dramă a CFR-ului. Clubul care, timp de aproape două decenii, a reprezentat modelul de profesionalism al fotbalului românesc pare astăzi captiv într-o spirală a improvizației. După 0-5, primul reflex a fost același pe care îl vedem prea des în fotbalul românesc. “Curățenie.”
Schimbăm antrenorul. Schimbăm jucătorii. Schimbăm directorii. Schimbăm pe oricine. Numai să nu schimbăm felul în care conducem clubul.
Este poate cea mai periculoasă iluzie din fotbal. Aceea că performanța poate fi cumpărată cu decizii impulsive. Că stabilitatea poate fi înlocuită cu telefoane date la nervi. Că un proiect poate fi rescris după fiecare înfrângere. Marile cluburi nu funcționează așa. Real Madrid nu schimbă strategia după un 0-3. Liverpool nu reconstruiește lotul după fiecare eliminare europeană. Bayern München nu își reinventează organigrama pentru că a pierdut un meci. De ce? Pentru că există un lucru pe care noi încă îl tratăm ca pe un moft. Se numește continuitate.
În Gruia, în schimb, pare că fiecare rezultat negativ resetează tot. Iar un club care trăiește permanent cu butonul de „restart” apăsat nu mai construiește nimic. Doar supraviețuiește. CFR Cluj nu este orice club. Este echipa care a schimbat raportul de forțe în fotbalul românesc.
A câștigat campionate. A bătut Roma pe Olimpico. A învins Manchester United pe Old Trafford. A făcut meciuri memorabile cu Celtic, Lazio, Sevilla sau Rennes. A adus puncte României în clasamentul UEFA când alții încă învățau ce înseamnă Europa. Acest patrimoniu nu dispare după un 0-5. Dar poate fi distrus puțin câte puțin prin decizii greșite.
Este infinit mai trist să vezi cum se erodează o construcție decât să vezi cum se prăbușește una care n-a existat niciodată. Pentru că CFR a fost construită. Nu a apărut întâmplător. A avut strategie. A avut oameni competenți. A avut stabilitate și mai ales, a avut răbdare. Exact ingredientele care astăzi par să lipsească.
În orice companie serioasă există o regulă simplă. Dacă schimbi directorul general în fiecare an, dacă modifici strategia trimestrial și dacă fiecare ședință începe cu “de mâine facem altfel”, compania nu crește. Intră în derivă. Fotbalul nu este diferit. Este management. Este planificare. Este leadership. Este cultură organizațională. Nu este doar tactică și transferuri.
Astăzi vorbim prea mult despre schimbarea antrenorului și prea puțin despre schimbarea modului în care este condus un club. Antonio Folha poate avea partea lui de responsabilitate la fel și jucătorii, dar ar fi prea simplu să transformăm un portughez venit de câteva săptămâni în explicația unei crize care se simte de mult timp. Antrenorii vin și pleacă. Problemele rămân.
Există o întrebare pe care nimeni nu pare dispus să o pună suficient de apăsat. Cum poate un fotbalist să ofere liniște pe teren atunci când clubul nu îi oferă liniște în afara lui?
Cum construiești performanță dacă în jurul echipei se vorbește constant despre incertitudine, schimbări, restructurări, plecări și probleme financiare?
Performanța începe în birouri. Nu în careul de șase metri. În fotbalul mare, primul transfer important al sezonului este stabilitatea. Abia apoi vin fundașii și atacanții. Un club performant își plătește oamenii la timp. Își respectă angajamentele. Își protejează antrenorul când lucrurile merg greu. Își asumă responsabilitatea înainte să caute vinovați. Aceasta este fundația. Restul sunt etaje.
Poate cel mai îngrijorător lucru nu este scorul cu Tromsø, ci faptul că nimeni nu mai pare surprins. În urmă cu cinci-șase ani, un 0-5 în Gruia ar fi produs un cutremur. Astăzi produce doar încă o conferință de presă. Încă o promisiune. Încă o revoluție. Și încă o speranță că următoarea schimbare va rezolva tot. Nu va rezolva. Pentru că problema nu este cine stă pe bancă. Problema este dacă banca face parte dintr-un proiect.
Fotbalul românesc suferă de aceeași boală în aproape toate cluburile. Confundăm reacția cu strategia. Confundăm impulsul cu leadershipul. Confundăm autoritatea cu managementul. Performanța nu se obține prin șocuri repetate. Se obține prin consecvență. Prin oameni competenți. Prin departamente care funcționează. Prin recrutare profesionistă. Prin obiective pe trei, cinci sau zece ani. Nu prin decizii luate în noaptea unei înfrângeri.
Tromsø nu a distrus CFR Cluj. A făcut doar vizibil ceea ce se fisura de mult timp. Iar aceasta este partea cea mai dureroasă. Pentru că înfrângerile trec. Scorurile se uită. Dar atunci când un club începe să-și piardă identitatea, recuperarea durează infinit mai mult decât 90 de minute.
CFR Cluj merită mai mult decât o nouă revoluție. Merită o reconstrucție adevărată. Cu oameni competenți. Cu decizii calculate. Cu responsabilitate. Cu răbdare și cu o conducere care să înțeleagă că marile performanțe nu se nasc din impuls.
Se nasc din stabilitate, iar fără stabilitate, nici cele mai frumoase trofee din vitrină nu pot ascunde zgomotul unei construcții care începe să se clatine.
