Universitatea Craiova continuă în Europa. CFR Cluj s-a oprit. Una merge înainte, cealaltă își încheie drumul continental. Dincolo de rezultate, însă, ziua de joi ne-a lăsat cu o întrebare mai liniștită și poate mai importantă decât toate: unde este de fapt fotbalul românesc și cât de sinceri suntem cu noi atunci când încercăm să răspundem?
Nu este o zi pentru reproșuri, nici pentru judecăți grăbite și cu atât mai puțin pentru verdicte definitive. Fotbalul are felul lui de a te învăța modestia. Astăzi te ridică, mâine te așază înapoi pe scaun și îți amintește că nimic nu este definitiv. Joi seară am avut ambele imagini. La Craiova, bucurie. În Norvegia, dezamăgire. Universitatea a trecut de KuPS și continuă drumul european. CFR Cluj a pierdut și returul cu Tromsø, 1-2, după acel 0-5 din Gruia. Două povești diferite. Dar poate aceeași lecție.
Craiova merge înainte. Și merită toate felicitările
Universitatea Craiova este singura echipă românească rămasă în competițiile europene. Trebuie spus simplu și fără rezerve: este un lucru bun. Oltenii au avut emoții, au fost conduși, au revenit și și-au câștigat dreptul de a continua. Mai mult, situația lor este acum una confortabilă din punct de vedere european, indiferent de ceea ce se va întâmpla în play-off-ul Europa League, prezența în faza principală a Conference League este asigurată. Este important. Este util. Este o sursă de coeficient, experiență, bani și, mai ales, de obișnuință cu meciurile internaționale. Dar tocmai aici ar merita, cu foarte multă liniște, să ne punem o întrebare.
Este acesta punctul în care vrem să ajungem sau doar punctul din care vrem să pornim din nou? Nu este același lucru.
Conference League nu este un motiv de jenă. Repetarea coborârii standardelor ar putea deveni obijnuință
Nu este nimic rușinos în Conference League. Dimpotrivă. Este o competiție europeană serioasă și poate fi exact locul în care cluburile noastre să-și reconstruiască încrederea și coeficientul. Problema apare numai atunci când începem să ne mulțumim prea repede. Când plecăm vara cu gândul la Champions League, coborâm apoi spre Europa League și, în cele din urmă, respirăm ușurați pentru că am ajuns în Conference.
Poate că aceasta este realitatea actuală și realitatea trebuie acceptată. Dar ar fi păcat ca acceptarea realității să devină comoditate. Există o diferență între a spune: „De aici reconstruim.” și „Este suficient.”
Prima variantă înseamnă luciditate. A doua poate deveni, în timp, resemnare.
CFR nu are nevoie de judecată. Are nevoie de reflecție
CFR Cluj a reprezentat multă vreme una dintre puținele certitudini ale României în Europa. A avut seri importante, rezultate mari și o experiență continentală pe care foarte puține cluburi românești au acumulat-o în ultimii ani. Tocmai de aceea această eliminare trebuie privită cu calm. Nu cu ironie. Nu cu satisfacție și sigur nu cu dorința de a găsi repede vinovați.
1-7 la general cu Tromsø este un rezultat greu și poate tocmai de aceea nu mai are nevoie de adjective. El spune singur suficient. Uneori, în sport, cea mai bună reacție nu este să explici imediat. Este să stai puțin în liniște și să înțelegi ce s-a întâmplat. CFR va trebui să facă asta. Dar, într-o anumită măsură, și fotbalul românesc.
Poate că ne-am obișnuit prea mult să ne consolăm
Noi, românii, avem uneori un talent extraordinar pentru consolare. Știm să găsim partea bună. Știm să spunem că adversarul a fost puternic. Că nu am avut noroc. Că echipa este în reconstrucție. Că mai trebuie timp. Toate pot fi adevărate. Dar dacă le repetăm prea des, riscul este să nu mai vedem întregul tablou și întregul tablou ne spune ceva destul de simplu: fotbalul românesc nu mai este, în acest moment, acolo unde ne place să credem că este.
Nu este o insultă. Este un diagnostic, iar diagnosticul nu trebuie să provoace furie. Ar trebui să provoace puțină tăcere. Poate chiar puțină jenă. Genul acela de jenă sănătoasă care te face să te întrebi dacă nu poți face mai bine.
Nu suntem obligați să trăim din amintiri
Fotbalul românesc a avut alte vremuri. Dar trecutul nu trebuie folosit nici ca bâtă, nici ca refugiu. Nu are rost să le spunem actualilor jucători că alții au făcut cândva lucruri mari. Epocile sunt diferite. Fotbalul s-a schimbat enorm. Banii s-au schimbat. Pregătirea s-a schimbat. Scoutingul s-a schimbat. Totul s-a schimbat. Dar un lucru a rămas. Nevoia de a progresa.
Dacă alții cresc mai repede decât noi, chiar și staționarea devine regres. Poate aici este adevărata problemă. Nu că noi nu facem nimic, ci că ceilalți fac mai mult, mai repede și mai coerent.
Avem nevoie de mai puține explicații și de mai multă răbdare serioasă
Nu există o soluție magică. Nu există un om care să repare fotbalul românesc. Nu există o singură instituție vinovată. Există multe lucruri mici care trebuie făcute mai bine. Academii. Antrenori pentru grupele de copii 1i juniori. Scouting. Pregătire fizică. Infrastructură. Continuitate. Conducători care să gândească pe termen lung. Mai puține schimbări făcute din panică. Mai puține proiecte care durează cât trei rezultate slabe și poate, înainte de toate, o schimbare de mentalitate.
Să nu mai căutăm mereu confirmarea că suntem încă buni. Să căutăm motivele pentru care putem deveni mai buni. Este o diferență subtilă. Dar enormă.
Presa are și ea o responsabilitate
Nici presa nu este în afara acestei discuții. Nu trebuie să lovească. Nu trebuie să umilească. Nu trebuie să transforme fiecare înfrângere într-un proces public. Dar are obligația să privească lucid.
O publicație nu trebuie să fie neapărat The Times, Diario As sau La Gazzetta dello Sport pentru a încerca să-și facă meseria cu seriozitate. Nu dimensiunea unei redacții dă valoare unei analize, ci onestitatea ei. Respectul pentru fapte. Echilibrul și curajul de a spune lucrurile fără răutate. Aceasta ar trebui să fie măsura. Nu cine strigă mai tare, ci cine spune sincer și corect. Chiar dacă uneori este acidă sau interpretează greșit o analiză, important este tonul, pentru că nu-i așa, tonul face muzica.
Craiova trebuie încurajată să privească mai sus
Universitatea Craiova merge înainte. Foarte bine. Să se bucure. Să profite. Să adune puncte. Să joace cât mai multe meciuri. Să transforme acest sezon european într-un reper. Dar poate cel mai frumos lucru pe care i-l putem spune nu este „ați ajuns”, ci „continuați.”
Conference League poate fi o destinație bună. Dar poate fi și o treaptă. Depinde cum o privești. Dacă devine un loc din care înveți, crești și urci, atunci este utilă. Dacă devine plafon, atunci încep problemele.
Poate că acesta este momentul potrivit pentru puțină modestie
Nu avem nevoie de rușine apăsătoare. Nici de autoflagelare. Dar puțină modestie nu ne-ar strica. Să acceptăm că alții sunt, momentan, mai buni. Să nu mai privim de sus campionate care ne elimină. Să nu mai considerăm surpriză fiecare înfrângere în fața unei echipe pe care nu o cunoaștem.
Uneori necunoașterea adversarului spune mai mult despre noi decât despre el. Fotbalul european s-a lărgit. A devenit mai profesionist. Mai bine pregătit. Mai rapid. Iar noi trebuie să alergăm. Nu pentru a recupera trecutul, ci pentru a nu pierde viitorul.
Universitatea Craiova continuă. CFR Cluj se oprește. Una merită felicitată. Cealaltă merită respectată și lăsată să-și analizeze greșelile. Dar noi, ceilalți, poate merităm să ne punem o întrebare. Suntem mulțumiți cu locul în care am ajuns?
Dacă da, atunci probabil nu se va schimba mare lucru. Dacă nu, atunci acesta poate fi începutul unei discuții sănătoase. Fără scandal. Fără orgolii. Fără arătat cu degetul. Doar cu acea sinceritate pe care un bunic o are când îți spune, fără să ridice vocea: „Poți mai mult. Dar trebuie să recunoști mai întâi că nu ai făcut destul.”
Poate că exact asta are nevoie astăzi fotbalul românesc. Nu de cineva care să-l certe, ci de cineva care să-i amintească, foarte calm, că poate fi mai bun decât este.
