Într-o semifinală care a ținut pe jar milioane de fani, CFR Cluj a surclasat Farul Constanța cu un clar 4-1 și s-a calificat pentru prima dată în finala Cupei României după aproape un deceniu de așteptare. Dar meciul din această seară nu a fost doar despre victorie, ci despre o echipă în fața căreia se pleacă capul și despre un jucător care refuză să se stingă în umbra timpului – Ciprian Deac.
De la început, clujenii au fost incisivi, un lucru cu care ne-au obișnuit, iar Graovac a deschis scorul în prima repriză, pe fondul unui atac fulgerător. Farul a reușit să egaleze rapid prin Denis Alibec, dar CFR nu a cedat nici un moment și a răspuns cu două goluri într-o fază rapidă de joc, prin Abeid și Louis Munteanu. După pauză, Ciprian Deac, veteranul echipei, a fost autorul unei pase fabuloase pentru Emerllahu, care a înscris golul ce a dus la 4-1. Un Deac care, la 38 de ani, demonstrează că experiența este mult mai valoroasă decât orice statistică a vârstei – un jucător capabil să execute, să dicteze ritmul, să inspire și să fie motorul acestei echipe.
Finala, un câmp de luptă pe care doar cei mai buni îl merită.
Dar, în timp ce CFR se pregătește să lupte pentru trofeu, o altă dramă se scrie pe marginea acestei competiții. Federația Română de Fotbal, în stilul său tipic, a decis să mute finala de la Sibiu la Arad, fără nicio explicație plauzibilă, fără nicio logică care să țină cont de interesul publicului sau de tradiție. Acesta nu este un simplu „capriciu organizatoric”, este un abuz al unui sistem care se joacă cu emoțiile fanilor și cu istoria competiției.
Cum este posibil ca finala Cupei României să nu se joace pe cel mai mare stadion al țării?
Cum se face că, în loc să inspirăm acea tradiție de a juca finala într-un loc emblematic, oamenii din federație aleg să ne dezbine și să înlocuiască onoarea cu egoismul lor prostește condus? Nu au învățat nimic din maniera în care FA Cup din Anglia devine un adevărat spectacol al pasiunii, al competiției, al istoriei, așa cum ar trebui să fie și Cupa României.
Nu există rușine în rândul celor care ar trebui să construiască și să apere tradițiile acestui sport. Există doar un ego tâmpit, un sistem închis și un blocaj mental ce pătrunde în fiecare decizie luată, chiar și atunci când ar trebui să aducă bucurie, unire și spectacol.
CFR Cluj, cu toți laurii săi și cu ambiția celor mai mari echipe, merită mai mult. Iar această finală trebuie să fie un adevărat spectacol.
În schimb, vom asista la o finală acoperită de umbrele unui sistem care nu știe ce înseamnă să creezi emoție, să crești o tradiție, să aduni oameni pe stadioane.
Și, deocamdată, tot ce putem face este să privim și să așteptăm finala, acolo unde adevărata dramă și istorie se vor scrie. La Arad sau de ce nu, poate altundeva că timp mai au, idei la fel.
