Carlos Alcaraz, liderul mondial al tenisului masculin, a anunțat că nu va mai continua colaborarea cu Juan Carlos Ferrero, antrenorul care i-a fost alături pe tot parcursul carierei sale de până acum. Decizia, una surprinzătoare pentru lumea tenisului, vine într-un moment de vârf al parcursului sportiv al jucătorului spaniol și marchează încheierea unei relații profesionale de peste șapte ani, înaintea sezonului 2026.
Alcaraz, care traversează cea mai bună perioadă a carierei sale și a cucerit în acest an două titluri de Grand Slam, Roland Garros și US Open, a făcut public anunțul printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale. În acestă postare, el i-a mulțumit lui Ferrero pentru rolul esențial jucat în transformarea „viselor unui copil în realitate”.
„Îmi este foarte greu să scriu acest mesaj… După mai bine de șapte ani împreună, Juanki și cu mine am decis să punem capăt etapei noastre ca antrenor și jucător”, a transmis Alcaraz, amintind că „am început acest drum când eram doar un puști, iar de-a lungul acestui timp m-ai însoțit într-o călătorie incredibilă, atât pe teren, cât și în afara lui”.
Numărul 1 mondial a subliniat și simbolistica momentului ales pentru despărțire: „Am reușit să ajungem în vârf și simt că, dacă drumurile noastre sportive trebuiau să se separe, era firesc să se întâmple de acolo, din locul pentru care am muncit mereu și la care am aspirat întotdeauna”.
Alcaraz a privit apoi spre viitor, cu un ton calm și asumat: „Acum urmează timpuri de schimbare pentru amândoi, noi aventuri și noi proiecte. Dar sunt convins că le vom înfrunta așa cum am făcut-o mereu: dând tot ce avem mai bun. Întotdeauna mergând înainte”.
La rândul său, Juan Carlos Ferrero a reacționat cu sinceritate și emoție, recunoscând dificultatea momentului. „Este o zi grea. Una în care e dificil să găsești cuvintele potrivite. Despărțirile nu sunt niciodată ușoare, mai ales când în spate sunt atât de multe experiențe împărtășite”, a declarat fostul campion de Grand Slam.
Ferrero a vorbit despre bagajul personal cu care pleacă din această colaborare: „Plec cu amintiri pline de zâmbete, provocări depășite, conversații, sprijin în momentele dificile și satisfacția de a fi făcut parte din ceva unic. Astăzi se încheie o etapă foarte importantă din viața mea. O închid cu nostalgie, dar și cu mândrie și emoție pentru ceea ce va urma”.
În final, Ferrero a subliniat că și-ar fi dorit ca drumul să continue, dar a transmis un mesaj de deschidere: este „convins că amintirile frumoase și oamenii valoroși găsesc întotdeauna o cale de a se reîntâlni”.
Despărțirea dintre Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero pune punct uneia dintre cele mai stabile și de succes relații jucător–antrenor din tenisul modern, o colaborare care a stat la baza ascensiunii spectaculoase a unui campion ajuns deja în istorie, la o vârstă foarte tânără.