Au fost aplauze, au fost emoții, au fost momente în care părea că totul se poate întoarce, dar mai ales, a fost din nou acea senzație dureroasă că Filip Jianu a fost acolo, la o mână de puncte de un rezultat care i-ar fi putut schimba starea, discursul și poate chiar direcția următoarelor săptămâni. La Țiriac Open, în fața publicului de acasă, cel mai bine clasat jucător român al momentului a ieșit din nou învins din confruntarea cu experimentatul Damir Dzumhur, 6-3, 4-6, 7-6 (4), după un meci intens, zbuciumat și apăsător, în care a luptat până la capăt.
Nu a fost o simplă eliminare în primul tur. A fost o partidă care a arătat, încă o dată, cât de mică este distanța dintre o înfrângere frustrantă și o victorie cu adevărat importantă. Jianu a stat în meci, a revenit, a rezistat, a absorbit presiune, a gestionat momente tensionate și a împins duelul până într-un tiebreak decisiv. Dar tocmai acolo, unde totul se comprimă în câteva alegeri, câteva execuții și câteva clipe de luciditate, experiența bosniacului a înclinat balanța.
Pentru Filip, contextul a fost cu atât mai apăsător cu cât adversarul i-a fost din nou același care îl oprise și anul trecut la București. De data aceasta însă, replica românului a fost mai puternică, mai matură, mai consistentă. A existat progres în jocul său, în forța loviturilor, în stabilitatea din schimburi și în felul în care a traversat momentele dificile. Chiar și când meciul a devenit fragmentat, chiar și când adversarul a avut ieșiri nervoase sau a încercat să rupă ritmul cu mingi scurte și schimbări permanente de registru, Jianu a rămas în picioare.
Susținut energic de spectatorii de la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”, românul a avut resurse să revină după un început complicat în setul al doilea și să ducă lupta în decisiv. A făcut-o cu luciditate, cu orgoliu și cu acea încăpățânare frumoasă pe care o au jucătorii care simt că locul lor este mai sus decât o arată clasamentul. Tocmai de aceea, la final, dezamăgirea sa a fost atât de vizibilă și atât de firească.
În spatele acestui rezultat se află însă o realitate pe care Jianu a explicat-o cu sinceritate și fără să caute scuze. Urcarea în clasamentul ATP este o bătălie continuă, uneori nevăzută din afară, mult mai dură decât pare. Tenisul actual este mai dens, mai competitiv și mult mai puțin iertător decât în urmă cu câțiva ani. Diferențele dintre jucători nu mai sunt atât de mari nici măcar în zonele inferioare ale clasamentului, iar fiecare turneu mic cere aproape aceeași intensitate, aceeași concentrare și aceeași foame ca un tablou principal important.
Aici stă și una dintre marile idei ale serii de la București. Jianu nu a vorbit ca un sportiv resemnat, ci ca un jucător care înțelege perfect cât de greu se câștigă teren în ierarhie și cât de nedreaptă poate părea, uneori, această cursă. El știe că poate juca de la egal la egal cu adversari dintr-o zonă superioară a clasamentului. A demonstrat-o și acum, dar mai știe și că fără continuitate, fără oportunități regulate și fără serii solide în challenger-e, ascensiunea rămâne teribil de complicată.
Există și un detaliu care merită subliniat cu măsură și eleganță. Deși ediția din acest an nu a avut, în ansamblu, aceeași densitate de nume și același profil valoric ca în sezonul trecut, cu un tablou în care media adversarilor pare, pe alocuri, mai accesibilă pe hârtie, asta nu a simplificat deloc misiunea românului. Dimpotrivă, tenisul modern a devenit atât de compact valoric, încât diferența dintre un jucător mai bine cotat și unul aflat mai jos în clasament se simte tot mai puțin în ritmul real al meciului, iar Jianu a descris exact această transformare, iar astăzi, în primii 600-700 de jucători, nivelul este suficient de ridicat încât aproape oricine poate produce surprize.
În plus, românul nu traversează nici cea mai limpede perioadă din carieră. A recunoscut deschis că nu se simte la cel mai bun nivel nici fizic, nici mental, iar unele episoade personale și o serie de meciuri pierdute la limită și-au lăsat urmele. În timpul partidei cu Dzumhur, a avut și probleme musculare, care l-au obligat să ceară intervenția fizioterapeutului. Și totuși, chiar și în aceste condiții, a continuat să lupte, să alerge, să creadă.
Poate că tocmai aici stă partea cea mai încurajatoare a poveștii. Filip Jianu nu a ieșit din acest meci ca un jucător depășit, ci ca unul care a confirmat că are arme, că a crescut și că poate sta la masa unor dueluri importante. El însuși a simțit că, față de anul trecut, jocul său este mai solid, loviturile sunt mai grele, condiția fizică este mai bună, iar gestionarea emoțională a momentelor complicate s-a îmbunătățit.
Înfrângerea doare, iar asta s-a văzut clar. Dar dincolo de scor rămâne imaginea unui jucător care nu s-a ascuns, care a vorbit sincer, care și-a asumat suferința și care a arătat că drumul lui nu este blocat, ci doar încărcat de obstacole. La Țiriac Open, Filip Jianu nu a primit seara pe care și-o dorea. A oferit însă o nouă dovadă că lupta lui pentru un loc mai sus în tenisul mare este reală, vie și departe de a fi încheiată.
