Cupa României, competiția care ar trebui să fie despre vis și onoare, continuă să ne ofere lecții involuntare de umor românesc. Meciuri cu gazde care sunt, de fapt, oaspeți. Derbiuri între Dinamo și… Dinamo. Iar acum, un nou episod demn de arhivele folclorului fotbalistic, patronul-președinte al Sănătății Cluj, la 61 de ani, intră pe teren.
Înțelegem pasiunea, dar ca să folosec o vorba din vestiar, „ când tratăm profesionismul cu caterincă, caterinca avem”.
Cupa care se joacă, dar nu se respectă
S-a jucat la Craiova un meci care, pe hârtie, trebuia să fie simplu. Universitatea împotriva unei echipe din Liga a 3-a, în Cupa României. Dar cum această competiție are darul de a se autocaricaturiza, „gazdele” din Cluj au fost „oaspeți” în Bănie, într-un decor în care nimeni nu mai înțelege cine pe cine găzduiește și cine pe cine salută la intrare. Și, pentru ca spectacolul să fie complet, am avut și „special guest star”: patronul clujenilor, intrat în teren pentru câteva minute, probabil din nostalgie, probabil ca să arate tinerilor cum se dă o pasă la 61 de ani.
Un gest care, în alte părți, ar fi un omagiu elegant. În România, însă, devine o metaforă crudă, când alții joacă fotbal, noi facem sketch-uri.
Oltenii, între ironie și datorie
Craiova, prinsă între un moral șubred și un vestiar care tânjește după liniște, a început meciul fără vlagă, dar cu aer de superioritate. Sănătatea a înțeles repede momentul și, profitând de lentoarea adversarului, a dat lovitura în minutul 44, autogol Stefanovic, spre deliciul celor câteva sute de fani prezenți pe „Oblemenco”.
Oltenii amuțiseră. Să conduci Craiova pe teren propriu, chiar și pentru 15 minute, e genul de poveste pe care o spui la nepoți.
După pauză, Rădoi a scos tabla și bisturiul, a schimbat jumătate de echipă, a ridicat tonul și a cerut fotbal. Și, cu o doză sănătoasă de talent african, Etim a egalat. Apoi Matei, liber ca o pasă de manual, a făcut 2–1. Finalul? Etim și Cicâldău au pus ștampila, 4–1. Rușinea evitată, dar lecția rămâne, dacă adormi în fața pasiunii, te trezește realitatea.
Caterinca, acest ADN autohton
Să fim sinceri, ceea ce s-a întâmplat la Craiova n-ar fi fost posibil nicăieri altundeva. Unde altundeva, într-o competiție care se autointitulează „profesionistă”, vezi patroni care joacă, echipe care sunt gazde în deplasare și meciuri între cluburi cu același nume? Și, peste toate, o federație care pare că a uitat să spună: „Stop, asta nu mai e Cupa României, e Cupa Paradoxurilor.”
Dar, în același timp, în toată această comedie tragică, există și farmecul nostru. Cupa României e ca o piesă de Caragiale pusă în nocturnă, unde seriozitatea e recuzită, iar improvizația, strategie națională.
Epilog cu un zâmbet amar
Craiova merge mai departe, fără să fi convins, dar cu un moral, sper, reparat. Sănătatea iese cu fruntea sus și cu patronul bifat la prezențe. Iar Cupa… Cupa merge înainte, între improvizație și ironie.
Pentru că, la noi, când e vorba de profesionalism, ne iese doar partea cu hazul și acela infantil de cele mai multe ori.
Dar, cine știe, poate într-o zi, în loc de patroni care intră pe teren, o să avem din nou respectul pe care-l merită o competiție care, altundeva, e o bijuterie. Până atunci, cum ar spune băieții din vestiar –
„Cupa României? Frumoasă, dar jucată la caterincă.”
